LIVE & Comentariu AUDIO: Chelsea - Nottingham 0-2
Oaspeții au deschis scorul după doar 97 de secunde, prin lovitura de cap expediată de Awoniyi. Acesta este cel mai rapid gol marcat de Nottingham în acest sezon. În minutul 14, Forest și-a majorat avantajul dintr-un penalty marcat de Igor Jesus.
Nottingham a transformat ultimele nouă penalty-uri obținute. Ultima lovitură de pedeapsă ratată fiind în urmă cu mai bine de trei ani (26 aprilie 2023), într-un meci cu Brighton.
Echipele de start și informații pre-meci

După ce Chelsea l-a demis pe Liam Rosenior, antrenorul interimar Calum McFarlane a reușit să califice echipa în finala FA Cup, după un 1-0 cu Leeds weekend-ul trecut. Totuşi, londonezii trebuie acum să transfere acest succes și în campionat, unde situația este alarmantă: cinci înfrângeri consecutive fără gol marcat. Este cea mai slabă serie a londonezilor din noiembrie 1993, lăsându-i în urmă în lupta pentru top 6. Nici pe Stamford Bridge situația nu este mai roz, Chelsea având cinci meciuri consecutive fără victorie pe teren propriu în campionat (2 egaluri, 3 înfrângeri), o contraperformanță ne mai întâlnită din octombrie 2023.
Ironia face ca această serie neagră de acasă să fi început chiar cu un eșec (0-1) în fața celor de la Nottingham Forest. „Pădurarii” vin după un moral ridicat, învingând Aston Villa cu 1-0 joi, în prima manșă a semifinalei UEL, și sunt neînvinși de șase etape în Premier League (3 victorii, 3 egaluri). Deși mai au nevoie de câteva puncte pentru a fi salvați matematic de la retrogradare, cele trei victorii din ultimele patru etape i-au adus foarte aproape de borna celor 40 de puncte. Cu patru succese în ultimele șapte deplasări (1 egal, 2 înfrângeri) și un golaveraj de 8-0 în ultimele două astfel de partide, Forest pare o amenințare serioasă în Londra.

Chelsea a pierdut doar unul din ultimele 14 dueluri directe (10 victorii, 3 egaluri), însă nu a reușit să câștige în ultimele trei întâlniri de pe teren propriu (2 egaluri, 1 înfrângere). De altfel, Forest are un palmares onorabil pe Stamford Bridge în era Premier League, pierzând doar două din cele opt vizite efectuate (2 victorii, 4 remize).
