Altele

Leeds l-a demis pe Javi Gracia și a numit în locul său un fost selecționer al Angliei

Gracia, demis de Leeds
Gracia, demis de LeedsProfimedia
Înfrângerea cu 4-1 în fața lui Bournemouth din etapa a 34-a a Premier League i-a fost fatală antrenorului lui Leeds, Javi Gracia.

Fostul antrenor al Valenciei a fost demis de clubul din Yorkshire după doar 12 meciuri aflate la conducerea echipei.

Spaniolul este al doilea antrenor pe care Leeds l-a avut în acest sezon, după ce până în februarie echipa a fost condusă de americanul Jesse Marsch. 

Gracia a înregistrat trei victorii, două egaluri și șapte înfrângeri în toate competițiile, mult sub așteptările conducerii care spera ca în mandatul său echipa să iasă din zona retrogradării. Leeds a pierdut patru din ultimele cinci partide, încasând nu mai puțin de 18 goluri.

În etapele rămase până la finalul campionatului, banca tehnică a foștilor campioni din Premier League în 1992 va fi condusă de Sam Allardyce, considerat un adevărat ”specialist” în evitarea retrogradării.

"Îi mulțumim lui Javi și staff-ului său pentru eforturile depuse în momentele dificile. Cele patru meciuri rămase din sezon vor fi supervizate de experimentatul antrenor principal Sam Allardyce", a precizat Leeds într-un comunicat.

Allardyce le-a mai condus până acum, printre altele, pe Bolton, Blackburn, West Ham, Newcastle sau Sunderland, dar și naționala Angliei, în 2016, într-un meci contra Slovaciei din preliminariile Cupei Mondiale din Rusia. 

Ultima dată, Allardyce a antrenat-o pe West Bromwich Albion, la jumătatea sezonului 2020-2021, dar nu a reușit să o mențină în prima ligă.

Allardyce va fi ajutat de Karl Robinson, fostul manager al lui Oxford și Charlton, cei doi urmând să pregătească meciul de sâmbătă împotriva lui Manchester City.

Leeds ocupă în prezent locul 17 în clasament, cu 30 de puncte, și mai are de jucat în acest sezon cu City, Newscastle, West Ham și Tottenham.

Clasament Premier League
Clasament Premier LeagueFlashscore