McClaren admite că reticența actualei vedete a lui Al Nassr, Cristiano Ronaldo, de a munci și de a face pressing fără minge a dus, în cele din urmă, la ruptura cu antrenorul de atunci, Erik ten Hag.
Într-o intervenție la The Good, The Bad and The Football podcast, McClaren a spus: "Au existat multe confruntări la antrenamente. Erau multe momente de tipul «vreau doar să faci asta, asta, asta și asta». Așa antrena Erik. Îi spuneam lui Ronaldo: «Tot ce își dorește este să fii primul care face pressing, să faci o cursă, două curse și poate încă una, dacă te simți în stare. Apoi revino la centru, în cazul în care recuperăm mingea, pentru a putea juca pentru tine. Atât îți cere. Dacă nu poți face asta, nu vei juca. Sau, dacă nu vrei să faci asta, nu poți juca. Altfel, nu te va alege. Îți spun, nu te va alege». Alți antrenori ar fi procedat diferit, iar aici este diferența. Dar Erik era de neclintit: așa facem lucrurile, iar dacă nu le faci, nu joci".
Asta a dus, în cele din urmă, la plecarea internaționalului portughez de la Manchester United la saudiții de la Al Nassr, în decembrie 2022.
"A fost un fel de confruntare. Nu o ceartă, ci un impas, iar întrebarea era cine va câștiga. Erik a rămas ferm. Cred că majoritatea antrenorilor ar fi încercat să se adapteze. Unii sunt așa. Dar el a rămas fidel ideilor sale", a mai spus el.
