Fostul căpitan al lui Manchester United va juca pentru o echipă de veterani în Anglia

Antonio Valencia a evoluat pentru Manchester United în perioada 2009-2019
Antonio Valencia a evoluat pentru Manchester United în perioada 2009-2019ČTK / imago sportfotodienst / 07803 169048

Ecuadorianul Antonio Valencia (40 de ani), fostul căpitan al echipei Manchester United, a semnat cu Wythenshawe FC, o echipă de veterani din Anglia, informează EFE.

Valencia, în vârstă de 40 de ani, care s-a retras din fotbalul profesionist în 2021, după o ultimă perioadă petrecută în Mexic, la Queretaro FC, se alătură altor foşti jucători precum Stephen Ireland, Danny Drinkwater, Papiss Cisse, Emile Heskey, Joleon Lescott, Maynor Figueroa şi Oumar Niasse.

Antonio Valencia, jucătorul lui Wythenshawe FC

Wythenshawe FC este lider în Cheshire Vets League Premier Division, după ce a câştigat primele şapte partide din această listă.

Pe lângă Manchester United, Antonio Valencia a mai evoluat în cursul carierei sale la El Național, Villarreal, Recreativo Huelva, Wigan Atletic, Liga de Quito şi Queretaro FC.

Perioadă de glorie cu 9 trofee obținute alături de ”Diavolii Roșii”

În cei zece ani petrecuți la Manchester United, Valencia a cucerit două titluri în Premier League, Cupa Angliei şi Europa League, disputând peste 300 de meciuri în tricoul ”Red Devils”.

El a adunat 99 de selecții la naționala Ecuadorului, cu care a participat la Cupele Mondiale din 2006 şi 2014.

Wythenshawe FC a reuşit să atragă aceşti foşti jucători datorită locației sale, într-o regiune în care locuiesc mulți foşti jucători din Premier League, aşa că atunci când îşi redescoperă pasiunea pentru fotbal, apelează la acest club.