Câștigător - Senegal
Finala Cupei Africii pe Națiuni din acest an va rămâne cu siguranță mult timp în memoria suporterilor celor două echipe care și-au disputat trofeul: Maroc și Senegal.
Ultimele minute ale timpului regulamentar au fost de infarct. În minutul 90+2 Senegal marchează, dar golul e anulat pentru un fault. Minutul 90+7, Maroc primește penalty după consultarea VAR. Cinci minute mai târziu, jucătorii senegalezi părăsesc terenul, furioși pe decizia arbitrilor. Se reîntorc după nouă minute, pentru ca în minutul 90+24 Brahim Diaz să-și asume executarea penaltyului care putea aduce Marocului primul titlu după 50 de ani de așteptare. Panenka sa a eșuat, însă, lamentabil.
S-a intrat în cele două reprize de prelungiri, în care golul lui Pape Gueye a făcut diferența, Senegal adjudecându-și al doilea titlu din ultimele trei ediții ale Cupei Africii pe Națiuni.
Pierzător - Real Madrid
Nu se întâmplă foarte des ca o echipă care câștigă să fie inclusă la capitolul pierzătorilor, dar în acest caz alegerea nu ține strict de rezultatul de pe teren, ci de atmosfera din jurul echipei.
Fanii de pe Santiago Bernabeu și-au huiduit timp de 90 de minute jucătorii, chiar și când tabela arăta 2-0 pentru Real în meciul cu Levante. Din câte se pare, nu atât înfrângerea cu Barcelona din Supercupă (2-3) și nici eliminarea din Cupa Spaniei (2-3 cu Albacete) nu au fost cele care au umplut paharul suporterilor Los Blancos, ci modul în care clubul a ales să se despartă de antrenorul Xabi Alonso.
Președintele Florentino Perez ar fi ales să țină partea jucătorilor și nu a antrenorului, fapt taxat de fani care au cerut demisia celui care conduce clubul de mai bine de 25 de ani.
Printre jucătorii vizați de huiduielile publicului s-au numărat Jude Bellingham și Vinicius Jr., acesta din urmă dând de înțeles că nu ar mai vrea să continue din vară pe Bernabeu.
Într-o notă ceva mai optimistă pentru Real, Kylian Mbappe a marcat golul cu numărul 50 în LaLiga, performanță reușită în doar 53 de meciuri, devenind al doilea cel mai rapid jucător care bifează această bornă după Cristiano Ronaldo în 2011 (51 de meciuri).
Pierzător - Liverpool
Un alt stadion unde fanii au ajuns la capătul răbdării este Anfield. După o vară în care au realizat cele mai scumpe două transferuri din istoria Premier League, suporterii nu se putea aștepta la altceva decât la apărarea titlului câștigat sezonul trecut.
Însă, ”Cormoranii” se află acum la 14 puncte distanță de liderul Arsenal, nu au mai câștigat de patru meciuri în ligă (4 remize, cea mai recentă cu Burnley, 1-1) și au scris și o pagină nedorită de istorie: este prima campioană en-titre din era Premier League care nu reușește să câștige niciun meci acasă în fața celor trei echipe nou-promovate. Pe Anfield s-a mai întâmplat acest lucru în sezonul 1980-81.
Câștigător - Manchester United
Manchester United este o echipă care în ultima vreme a fost o prezență destul de constantă la capitolul pierzătorilor, dar de această dată e prezentă pe merit în grupa câștigătorilor.
Cu Michael Carrick pe banca tehnică, ”Diavolii Roșii” și-au dominat rivalii de la City mult mai categoric decât o arată scorul (2-0).
Statistica arată șase marii ocazii în dreptul lui United și zero în dreptul lui City, în timp ce la capitolul șuturi pe poartă diferența este similară: 7-1. Iar Carrick a adăugat un alt scalp important în palmares.
Pierzător - Tottenham Hotspur
Situația complicată a celor de la Tottenham ne face să mai zăbovim un pic în Premier League. Statistica este clară: Thomas Frank este cel mai slab manager din istoria recentă a clubului, obținând doar 1,32 puncte per meci în toate competițiile, iar pe teren propriu ocupă ultimul loc la procentajul de victorii al tuturor managerilor lui Spurs din 1992 încoace. Frank are două victorii din 11 partide, adică o rată a succesului de doar 18%.
Înfrângerea cu West Ham din weekend (1-2) l-a dus pe marginea prăpastiei, iar ironia face ca antrenorul care l-a învins, Nuno Espirito Santo, să aibă din aprilie încoace același număr de victorii în campionat pe Tottenham Hotspur Stadium (2) câte are și Frank.
Se discută intens despre posibila lui demitere și nu este exclus ca un rezultat nefavorabil cu Borussia Dortmund în Liga Campionilor să fie picătura care umple paharul.
Câștigător - Michael Olise
Acum două sezoane era un jucător care impresiona în tricoul lui Crystal Palace. Acum, la Bayern Munchen, este una dintre cele mai bune extreme din lume.
Chiar și când timpul de joc este limitat, Michael Olise își lasă amprenta asupra evoluției echipe. În momentul în care a fost trimis pe teren în minutul 57 al duelului cu RB Leipizig din deplasare, scorul era 1-1. A reușit apoi un hattrick de assist-uri și un gol, iar Bayern a obținut o victorie zdrobitoare cu 5-1.
Francezul a primit pentru a doua oară în ultimele trei etape nota maximă din partea Flashscore: 10!
Bonus
La final, vă propunem câteva goluri aparte reușite în weekendul care tocmai s-a încheiat.
Primul vine dintr-un duel din Cupa Scoției: Rangers - Annan (5-0), tabela fiind închisă de o lovitură liberă de excepție a lui Thelo Aasgaard.
Shaqueel van Persie, fiul lui Robin van Persie, și-a trecut spectaculos numele pe lista marcatorilor la profesioniști, reușind o dublă de excepție împotriva celor de la Sparta Rotterdam, cu toate că echipa sa, Feyenoord, a pierdut în cele din urmă cu 4-3. Iată-l aici marcând din ”foarfecă”:
Ultima oprire este la Stockport, în League One, unde Rotherham a egalat în prima repriză grație unui autogol hilar. Portarul Hinchliffe a degajat direct într-un coechipier, iar mingea a intrat în propria poartă. De menționat că partida s-a terminat cu scorul de 3-2 pentru Stockport, care a beneficiat la rându-i de două autogoluri ale adversarilor.
