Altele

Arteta dorește să îi ofere lui Sterling mai multe minute pe teren în perioada Crăciunului.

Arteta vorbește cu Sterling.
Arteta vorbește cu Sterling.Mark Pain / Alamy / Alamy / Profimedia

Raheem Sterling (30 de ani) și-a arătat nemulțirea pentru faptul că nu prea joacă la Arsenal. El a avut doar două apariții în Premier League și două în Cupa Ligii de când a ajuns la Arsenal sub formă de împrumut de la Chelsea în luna august, iar managerul Mikel Arteta a declarat că intenționează să îi ofere mai multe minute în perioada aglomerată a sărbătorilor.

Sterling nu a fost titular în Premier League de la înfrângerea cu 2-0 a lui Arsenal cu Bournemouth în octombrie, după care a intrat pe teren doar de două ori din postura de rezervă, totalizând doar 23 de minute.

"A fost greu și foarte dificil și pentru mine să accept că nu i-am dat mai mult timp pe teren", a explicat managerul reporterilor înainte de meciul de acasă din Premier League cu Everton.

"90 la sută dintre înlocuirile pe care le fac sunt pentru a vita accidentările. Nu sunt motive tactice", a explicat Mikel Arteta.

"Mi-aș dori ca el să joace mult mai mult pentru că cred că poate avea un impact foarte bun asupra echipei. Este foarte bun în vestiar și este absolut disperat să joace", a adăugat el.

"A avut un rol foarte important. Și dintr-o dată se trezește în această situație, nu doar aici, ci și când era la Chelsea și sper să putem îndrepta situația", a mai spus el.

Arsenal, pe trei în Premier League, găzduiește Crystal Palace în sferturile de finală ale Cupei Ligii miercuri, înainte de a vizita aceeași echipă într-un meci de campionat weekendul viitor.