Antrenorul portughez a văzut cartonaşul roşu pentru incidentul bizar petrecut în minutul 19, când a lovit mingea din motive de frustrare după ce echipei sale i s-a refuzat ceea ce el considera drept o lovitură liberă.
Federația engleză (FA) a comunicat că delegatul de meci a trebuit să se ferească pentru a nu fi lovit de minge, care a izbit cabina regizorului de transmisie al canalului Sky Sports, astfel că Pereira s-a grăbit să îşi ceară scuze de două ori.
"Antrenorul a acționat nepotrivit în minutul 19, ceea ce a dus la eliminarea sa, iar el şi-a recunoscut în cele din urmă acuzația adusă", a comunicat, vineri, Federația Engleză, într-un comunicat.
Antrenorul secund Luis Miguel şi-a cerut ulterior scuze în numele lui Pereira, spunând: "Mingea a fost acolo, el a lovit mingea, iar uneori loveşti o sticlă de apă sau ceva. Ne pierdem mințile. Îmi pare rău".
Pereira în cele din urmă a transmis public scuze cu prilejul următoarei conferințe de presă care a avut loc, la două săptămâni după aceea.
"Ştiu că fotbalul este emoțional şi că eu sunt un tip emoțional. Dar comportamentul meu nu a fost corect. Am lovit mingea şi se poate întâmpla. Îmi cer scuze", a mai adăugat Vitor Pereira.
