Pentru Inter Miami nu a fost o zi obișnuită. Campioana din MLS a jucat pentru prima dată pe Nu Stadium în fața unui public entuziast.
Stadionul, cu o capacitate de 26.700 de locuri, este acum noua casă a echipei lui David Beckham. Inter Miami se află la al șaptelea sezon în MLS, al treilea alături de Messi, dar până acum a disputat meciurile de pe teren propriu la Fort Lauderdale.
Nu a fost însă cea mai bună zi a celor de la Inter Miami, care și-au inaugurat noul stadion cu un egal, 2–2, împotriva echipei Austin FC.
În ciuda unor momente bune, jucătorii au părut copleșiți de importanța evenimentului. Lionel Messi a marcat cu o lovitură de cap în minutul 10, iar Luis Suarez, bunul său prieten, a înscris și el cu o lovitură de voleu în minutul 82, dar ambele reușite nu au făcut decât să restabilească egalitatea pe tabelă.
În final se poate spune că Inter Miami a scăpat cu un egal și este acum neînvinsă în ultimele cinci meciuri din MLS, în timp ce Austin nu a reușit să câștige niciunul dintre ultimele patru meciuri.
