Mircea Lucescu, rămâne spitalizat pentru monitorizare și nu va face deplasarea pentru amicalul cu Slovacia

Actualizat
Problemele de sănătate pentru Mircea Lucescu
Problemele de sănătate pentru Mircea LucescuAlex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Federația Română de Fotbal a confirmat că selecționerul Mircea Lucescu a suferit astăzi un incident medical în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia.

UPDATE:

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare şi tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări "majore" de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.

"Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc. În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice şi intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti pentru monitorizare şi tratament de specialitate", se arată într-o informare transmisă de SUUB.

De asemenea, FRF a transmis că Lucescu nu face deplasarea pentru amicalul cu Slovacia și că Ionel Gane va fi cel care va conduce echipa în această partidă: "Echipa națională va face deplasarea la Bratislava în această seară, fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate. Atribuțiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internațional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative."

Știrea inițială

Problemele de sănătate pentru Mircea Lucescu

Primele măsuri de asistență i-au fost acordate imediat de staff-ul medical al echipei naționale, care a intervenit prompt la fața locului. Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgență 112, iar două echipaje SMURD au sosit rapid la baza de pregătire pentru a-l prelua. Intervenția eficientă a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În prezent, starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Conform protocoalelor medicale, pentru siguranța sa și pentru investigații suplimentare, selecționerul a fost transportat la o unitate spitalicească din București, unde va fi supus unor examene amănunțite și va fi monitorizat de specialiști.

Citește și - Francesco Calzona cere seriozitate maximă de la jucătorii Slovaciei înaintea amicalului cu România

Comunicatul oficial al FRF

"Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații", este comunicatul oficial al FRF.

La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat în spital într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obține o a doua opinie privind o altă problemă medicală.

România va juca un meci amical pe 31 martie, cu Slovacia, la Bratislava.