Belgia marchează de cinci ori în poarta SUA și produce o înfrângere usturătoare pentru gazdele Cupei Mondiale

Belgia marchează de cinci ori în poarta SUA
Belgia marchează de cinci ori în poarta SUAZeno Debast,

Echipele Belgiei şi Cote d'Ivoire, calificare la Cupa Mondială de fotbal 2026, au obținut victorii clare în meciurile amicale disputate sâmbătă, Belgia a dispus de formația Statelor Unite, una dintre gazdele turneului final, cu 5-2, la Atlanta, prin golurile marcate de Zeno Debast, Amadou Onana, Charles De Ketelaere şi Dodi Lukebakio (dublă). Pentru gazde au punctat Weston McKennie şi Patrick Agyemang.

Cote d'Ivoire a trecut de Coreea de Sud cu 4-0, într-un meci desfăşurat în Anglia, prin golurile semnate de Evann Guessand, Simon Adingra, Martial Godo şi Wilfried Singo.

Senegalul, care a câştigat pe teren titlul de campioană a Africii şi l-a pierdut la "masa verde", a învins naționala statului Peru cu 2-0, la Paris, prin golurile înscrise de Nicolas Jackson şi Ismaila Sarr.

Canada, altă echipă gazdă a CM 2026, a remizat acasă cu Islanda, 2-2. Jonathan David (Juventus) a marcat ambele goluri ale nord-americanilor (din penalty-uri), iar Orri Oskarsson (Real Sociedad) a înscris pentru insulari.

Japonia s-a impus în fața Scoției cu 1-0, prin golul lui Junya Ito (84).

Rezultate

Coreea de Sud - Cote d'Ivoire 0-4

Au marcat: Evann Guessand 35, Simon Adingra 45+1, Martial Godo 62, Wilfried Singo 90+3.

San Marino - Feroe 1-2

Au marcat: Nicolas Giacopetti 22, respectiv Jakup Andreasen 45+1, Arni Frederiksberg 64.

Senegal - Peru 2-0

Au marcat: Nicolas Jackson 41, Ismaila Sarr 54.

Canada - Islanda 2-2

Au marcat: Jonathan David 67 - penalty, 75 - penalty, respectiv Orri Oskarsson 9, 21.

Scoția - Japonia 0-1

A marcat: Junya Ito 84.

Ungaria - Slovenia 1-0

A marcat: Szabolcs Schoen 79.

SUA - Belgia 2-5

Au marcat: Weston McKennie 39, Patrick Agyemang 87, respectiv Zeno Debast 45, Amadou Onana 53, Charles De Ketelaere 59 - penalty, Dodi Lukebakio 68, 82.