Universitatea Craiova - Sabah FK 1-1
Oltenii au început perfect partida și au deschis scorul încă din minutul 4, prin Luca Băsceanu, potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului.
Universitatea Craiova a început meciul cu Laurențiu Popescu - Oleksandr Romanchuk, Nikola Stevanovic, Juraj Badelj - Samuel Teles, Alexandru Cicâldău, Alexandru Crețu, Nicușor Bancu - Etim Monday, Assad Al Hamlawi și Luca Băsceanu.
Răzvan Sava și Ronaldo Webster au jucat pentru olteni
Pe parcursul partidei au mai fost folosiți David Matei, Vladimir Screciu, Adrian Rus, Tudor Băluță, Steven Nsimba, Ștefan Baiaram, Anzor Mekvabișvili, Mihnea Rădulescu și Darius Fălcușan.
Au bifat minute și două dintre achizițiile verii: portarul Răzvan Sava și fundașul jamaican Ronaldo Webster.
Universitatea Craiova mai are un amical în Austria
Pentru Universitatea Craiova a fost al doilea meci de pregătire din cantonamentul austriac, după victoria clară cu FC Stubai, scor 7-1.
Echipa va disputa luni ultimul test al stagiului, împotriva formației ucrainene Polisia Jitomir.
