Au existat multe temeri după ce s-a remizat cu Newcastle pe Parc des Princes, însă, potrivit informațiilor publicate joi de cotidianul L'Équipe, Kvaratskhelia va lipsi de pe teren doar două săptămâni.
Georgianul a suferit o entorsă la gleznă, iar după investigațiile medicale s-a constatat că nu există fractură. Așadar, mai mult o sperietură, chiar dacă extrema celor de la PSG a rămas câteva minute întins pe gazon înainte să fie înlocuit în minutul 22. Este o veste bună, însă Kvaratskhelia va rata totuși Le Classique programat duminică, 8 februarie.
Ulterior, ar putea fi apt pentru barajele din Liga Campionilor, care vor avea loc pe parcursul a două săptămâni, între 17 și 25 februarie. Între timp, PSG va afla încă de vineri cu cine va juca.
