Jurnalistul Fabrizio Romano demontează toate informațiile conform cărora numele lui Cristiano Ronaldo (39 de ani) a fost legat în ultima perioadă de eventuale mutări la Fenerbahce, Manchester United sau Al-Hilal.
Șanse mari ca Ronaldo să continue la Al Nassr
"Surse din interiorul clubului Al Nassr și altele apropiate de campionatul saudit cred că Ronaldo va continua acolo. Ei cred că sunt șanse foarte mari. Încă nu e gata, dar se poartă discuții pentru prelungirea contractului", a declarat Fabrizio Romano, potrivit Team Talk.
Această informație vine chiar înainte ca Al Nassr să întâlnească formația qatareză Al-Gharafa, în runda a 5-a din Liga Campionilor Asiei. Internaționalul român Florinel Coman și fostul atacant de la Real Madrid Joselu sunt anunțați titulari la Al-Gharafa.
Cu o cotă de piață de 15,3 milioane de euro, potrivit Flashscore, Cristiano Ronaldo a evoluat în total în 80 de partide pentru Al Nassr, a înscris 69 de goluri și a oferit 18 assisturi. Pe 5 februarie, atacantul portughez va împlini 40 de ani.
