Altele

CSA Steaua a publicat planul de dezvoltare. Obținerea dreptului de promovare, o prioritate

CSA Steaua a publicat planul de dezvoltare
CSA Steaua a publicat planul de dezvoltareProfimedia

CSA Steaua a publicat pe site-ul său oficial ”programul de dezvoltare și ridicare a nivelului de performanță pentru perioada 2023-2026”, care cuprinde și strategia pentru obținerea dreptului de promovare în Liga 1 pentru echipa de fotbal.

În documentul publicat, conducerea a anunțat că fotbalul va deveni prioritatea clubului, secția de polo pe apă, voleiul, rugby-ul, handbalul, baschetul și hocheiul pe gheață urmând pe lista ”militarilor”.

”În scopul menținerii brandului „Steaua” și realizării unui impact public la fel de puternic ca în trecut, conducerea clubului va face o prioritizare a acestor secții astfel încât să se obțină o eficiență a banilor cheltuiți în raport cu performanțele sportive și cu imaginea publică pe care o aduce fiecare joc sportiv, crearea unor vectori de imagine (1-3 sporturi de echipă cu potențial de impact) care să permanentizeze prezența Stelei în mass-media!”, a anunțat CSA Steaua, în documentul publicat pe site-ul oficial.

Promovare în Liga 1

CSA Steaua a precizat că intenționează să deschidă o serie de negocieri cu investitori, care să facă parte dintr-o societate care va administra echipa de fotbal, pentru a putea obține dreptul de promovare în SuperLiga.

”Pentru promovarea în Liga I se vor întreprinde demersurile necesare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de articolul 31 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în sensul asocierii cu terțe persoane juridice, cu sau fără scop patrimonial, în vederea înființării unei asociații fără scop patrimonial”, au precizat ”militarii”.

Stadion deschis pentru toată lumea?

Dacă până de curând clubul a dus o luptă acerbă pentru a împiedica FCSB-ul să evolueze în Ghencea, strategia pare că s-a schimbat și în această privință, conducerea dorind ca arena să fie generatoare de venituri.

”Provocarea viitoare este aceea de a-l face funcționabil la întreaga capacitate, pentru aceasta fiind necesare măsuri orientate spre dotarea lui pentru ca sălile de antrenament să fie pe deplin funcționale.

”De asemenea, trebuie identificate cele mai bune soluții pentru ca această structură să fie generatoare de venituri și nu doar de cheltuieli”, se mai arată în document.

Conducerea clubului se așteaptă ca acest plan publicat pe site-ul oficial să genereze reacții mixte, din partea suporterilor, dar și a publicului larg.

Reacțiile pozitive ”vor fi din partea suporterilor care s-au obișnuit cu performanța sportivă la nivel înalt. De asemenea, opinii pozitive vor exista și din partea partenerilor, sponsorilor, pentru care această modernizare reprezintă un mesaj despre hotărârea de intrare într-o nouă etapă a clubului și de introducere a standardelor de performanță în activitatea administrativă”. 

Reacțiile negative vor veni de la "persoane din club sau din afară care doresc să se folosească de această ocazie pentru a-și manifesta îndoielile cu privire la capacitatea managerială de a asigura dezvoltarea CSA Steaua. Ziariști și experți, care interpretează de o manieră proprie deciziile conducerii clubului și care nu întreprind acțiuni pentru o corectă documentare și informare a publicului”, se mai arată în documentul menționat.