Altele

Steaua face scorul etapei cu Afumați, iar liderul Miercurea Ciuc câștigă cu un gol venit la ultima fază

Bogdan Chipirliu
Bogdan ChipirliuRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia
Opt partide erau programate în etapa 17 din Liga 2, dar meciul de la Mioveni dintre echipa locală și U Craiova 1948 a fost amânat pentru neplata baremurilor de la ultimul joc de acasă al argeșenilor.

Liderul FK Csikszereda a reușit o victorie in extremis cu cei de la Chindia Târgoviște , scor 3-2, cu un gol marcat în minutul 90+6. Indiferent de rezultatul din ultima etapă din 2024, ciucanii rămân pe locul 1, cu cele 41 de puncte acumulate în prezent.

Fără eșec în acest sezon este în continuare doar Steaua București care a spulberat Afumați cu 4-0 la Chiajna, unde a avut loc  partida.

În acest sezon, Steaua a mai învins cu 4-0 doar pe CS Mioveni, rezultat care cel mai probabil va fi anulat, dacă piteștenii intră în faliment și sunt excluși din competiție.

Liga 2
Liga 2Flashscore

Meciul de la Mioveni nu se mai dispută, fiindcă argeșenii nu au fost programați din cauză că nu au achitat baremurile de la ultimul joc de acasă.

Asta pentru că Mioveni e aproape de faliment, iar dacă ceva nu se schimbă imediat e posibil ca echipa să fie exclusă din campionat atunci când Liga 2 se va relua, după o a doua neprezentare.

La fel ca și în cazul celor de la Viitorul Târgu Jiu, rezultatele din acest sezon vor fi anulate.