Sepsi - Chiajna 3-1
Covăsnenii lui Ovidiu Burcă ajung la 3 succese consecutive și ajung pentru moment pe poziția secundă, cu 36 de puncte, la 4 lungimi distanță de liderul Corvinul. Fruntașa din Liga 2 urmează să dispute duelul cu Tunari în etapa 17.
De partea cealaltă, formația ilfoveană antrenată de Andrei Cristea se îndepărtează tot mai mult de obiectivul principal, anume acela de a prinde play-off-ul. Cu 4 etape rămase de disputat din sezonul regulat, Chiajna rămâne pe 11, cu 24 de puncte, la 6 lungimi distanță de FC Voluntari (6), ultima echipă care se află pe loc de play-off în acest moment.
În duelul de la Sfântu Gheorghe, gazdele au deschis scorul în minutul 43, când Dani Iglesias a reluat inițial în bară, iar faza s-a încheiat în cele din urmă cu gol pentru echipa covăsneană.
După pauză, avantajul a fost majorat în minutul 61, în urma unui autogol al lui Denis Dumitrașcu.
Concordia Chiajna a revenit în joc spre final, în minutul 79, când Darius Grigore a finalizat un contraatac și a redus diferența. Replica gazdelor a venit imediat, iar în minutul 80 Nacho Heras a punctat pentru Sepsi, stabilind scorul final.
Clasament Liga 2

