Altele

Gigi Nețoiu revine în fotbal după două decenii: ”Am zis să vin să ajut!”

Gigi Nețoiu
Gigi Nețoiu Agerpres
Fostul acționar de la Dinamo începe o nouă aventură în lumea fotbalului la distanță de aproape două decenii.

Gigi Nețoiu a intrat în istoria clubului Dinamo ca unul dintre membrii fondatori ai primului grup de acționari, în vara anului 2005. În acea formulă ambițioasă, care reunea 12 oameni de afaceri, Nețoiu a rezistat doar câteva luni.

Începutul anului 2006 l-a găsit părăsind cu scandal echipa din Ștefan cel Mare, marcând astfel o ruptură bruscă de lumea fotbalului. Deși s-a retras oficial din sportul-rege, Nețoiu a continuat să susțină din umbră diverse proiecte prin sponsorizări, păstrând o legătură discretă cu fenomenul fotbalistic.

Gigi Nețoiu, numit președinte al tuturor sporturilor clubului din Voluntari

Așadar, afaceristul se va implica la FC Voluntari, acolo unde a avut un cuvânt de spus în ceea ce privește numirea lui Ovidiu Burcă în funcția de antrenor, tehnicianul fiind prezentat oficial în cursul zilei de miercuri (27 noiembrie).

Citește și: Oficial! Ovidiu Burcă revine în fotbal după o pauză de un an

”Am zis să vin să ajut. O să vedem mai departe, după discuțiile cu cei de la Voluntari. Momentan, președinte al tuturor sporturilor grupării din Voluntari. De echipă se ocupă Ovidiu Burcă, antrenor, susținut și de profesorul Florin Marin, consilier al tuturor sporturilor de aici.

Deocamdată, atât. De restul, vedem în perioada următoare. Mai vorbim. Trebuie să fac o evaluare”, a declarat Gigi Nețoiu pentru GSP.

Citește și: Șoc în Liga a 2-a! Demisii în masă de la echipa considerată revelația sezonului

Întrebat dacă intenționează să se implice și la Dinamo, Nețoiu a avut un răspuns prompt:

”Nu! Doar la Voluntari. Da, mă bucur de revenirea «câinilor» în prim-planul fotbalului românesc, să sperăm că va fi și mai bine”.