Şucu face deplasarea cu galeria Rapidului la meciul cu Universitatea Craiova: ”Echipa are nevoie”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Şucu face deplasarea cu galeria Rapidului la meciul cu Universitatea Craiova: ”Echipa are nevoie”
Dan Șucu, acționarul majoritar al celor de la Rapid
Dan Șucu, acționarul majoritar al celor de la RapidProfimedia
Acționarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că echipa are nevoie de toți suporterii săi în această perioadă şi a precizat că va face deplasarea alături de galerie pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat, sâmbătă, pe Stadionul Ion Oblemenco, în cadrul etapei a 2-a a play-off-ului Superligii.

”A început deja cea mai dificilă perioadă a campionatului, dar şi cea mai frumoasă, play-off-ul. Şi, odată cu el, aşa cum ne aşteptam, campaniile de dezinformare, generatoare de confuzii, de dezbinare. La meciul împotriva Farului am văzut deja rezultatul. Principiile care stau la baza funcționarii clubului nostru au fost, sunt şi vor fi mereu aceleaşi. Ele nu sunt şi nu vor fi în schimbare.

Rapid există pentru cel puțin un milion de inimi care-l sprijină şi luptă pentru acesta. Cei mai înfocați dintre suporteri sunt constituiți în galeria Rapidului, care este deja demult recunoscută ca fiind cea mai unită şi puternică din România.

Echipa noastră este singura din țară care este însoțită de o galerie puternică şi entuziastă şi la partidele din deplasare, indiferent în ce colț al țării s-ar disputa meciul. Jucătorii noştri sunt obişnuiți să fie susținuți şi au mare nevoie de acest suport. Este, dacă vreți, factorul nostru diferențiator”, a afirmat acționarul în comunicatul citat.

Citește și: Bergodi, înainte de Universitatea Craiova - Rapid: ”Ar fi o problemă să pierdem!”

”Echipa are nevoie de noi!”

”De când am investit la Rapid, mi-am dorit să particip, împreună cu galeria, la câteva dintre deplasări, pentru a putea experimenta personal vibrația, sentimentele şi entuziasmul băieților. Deoarece am primit cu plăcere invitația celor din galerie de a merge în deplasare alături de ei, şi le mulțumesc pe această cale, nu văd o ocazie mai bună decât meciul de sâmbătă, împotriva oltenilor.

Un meci dificil, contra unei echipe valoroase, care-şi propune acelaşi lucru pe care ni-l propunem şi noi: să învingă! Am apreciat şi apreciez foarte mult pasiunea cu care băieții îşi încurajează echipa, disponibilitatea lor de a pleca de lângă familii, la distanțe de sute de kilometri, călătorind ziua sau noaptea, în condiții de multe ori vitrege.

Vă invit, pe toți cei care puteți, să vă alăturați galeriei în deplasarea de sâmbătă, de la Craiova. Echipa are nevoie de noi! Iar rapidiştii ştiu cel mai bine cum să-şi încurajeze baieții”, a adăugat el.

”Legea trebuie respectată”

Făcând referire la cazul liderului galeriei, Liviu Ungureanu, şi al altor suporteri, reținuți într-un dosar privind folosirea ilegală de materiale pirotehnice pe stadioane, Dan Şucu a menționat că privarea de libertate este o măsură prea dură pentru o asemenea faptă.

”În ultima vreme însă, pasiunea lor, nu numai că nu mai este încurajată, ci ea chiar trece printr-o perioadă de culpabilizare, cu care nu avem cum să fim de acord. Din dorința de a crea un spectacol suplimentar celui din teren, băieții din galerie au apelat şi la materiale pirotehnice, care nu pot fi folosite legal pe un stadion.

Da, legea trebuie respectată, iar aceste materiale, în anumite condiții, pot deveni periculoase pentru spectatori. Indubitabil, ar fi bine, ca în viitor, să nu le mai folosească şi să ne putem conforma în totalitate legii.

Sunt convins, însă, că folosirea acestor materiale pirotehnice n-ar trebui, în niciun caz, să fie o nesupunere sancționabilă cu o măsură atât de dură, cum este privarea de libertate”, a spus el.

”Vă garantez că nu există persoane sau firme ”mufate” la conturile Rapidului”

”Un alt principiu important este acela ca veniturile generate de club, din bilete, din vânzarea de produse, publicitate, drepturi TV, etc, completate cu banii care vin de la acționari, trebuie folosite în totalitate pentru a crea o echipă şi un club din ce în ce mai puternice, mai competitive.

Vă garantez că nu există persoane sau firme ”mufate” la conturile Rapidului, care să deturneze în buzunarul lor banii pe care dumneavoastră îi plătiți clubului”, a mai transmis acționarul majoritar.

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, este cercetat în libertate într-un dosar, deschis la 14 martie, privind folosirea ilegală de materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.

Citește și: Dinamo şi UTA au făcut recurs la sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină a FRF

În acest dosar, liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis ”Bocciu”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alți doi ultraşi. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor de la Parchetul Capitalei, după ce în locuința membrilor galeriei Rapid implicați în acest caz au fost găsite arme letale.

Alți 12 ultraşi, reținuți joi, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetați pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al munițiilor şi distrugere.

Urmărește Universitatea Craiova - Rapid pe Flashscore!