Tehnicianul a postat pe Whatsapp o poză cu suporteri de marcă ai Rapidului, precum actorul Mitică Popescu și pianistul Dan Grigore, alături de mesajul ”Aproape să mă întorc... Dar, din păcate, ca adversar al Rapidului...”
Cel mai probabil, Șumudică ar urma să preia conducerea tehnică a celor de la ”U” Cluj, clubul aredelean fiind nemulțumit de colaborarea cu Toni Petrea (48 de ani).
El a mai condus formația ardeleană în noiembrie 2012, însă a plecat de la echipă după un singur meci (1-2 cu Rapid) din cauza dificultăților financiare prin care treceau atunci clujenii.
Șumudică a antrenat ultima dată formația saudită Al Raed, de care s-a despărțit în această vară. De-a lungul carierei, le-a mai condus pe Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul, Gloria Bistrița, Rapid, Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, Al Shabab, Chiajna, Kayserispor, Rizespor, CFR Cluj și Malatyaspor.