Revine Alex Mitriță în Superliga? ”Îl așteptăm cu brațele deschise”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Revine Alex Mitriță în Superliga? ”Îl așteptăm cu brațele deschise”
Alex Mitriță, în tricoul celor de la New York City
Alex Mitriță, în tricoul celor de la New York CityProfimedia
În prezent, internaționalul român evoluează în campionatul saudit, la Al-Raed, sub comanda lui Marius Șumudică.

Alexandru Mitriță (28 ani) aparține clubului New York City din MLS. Americanii l-au transferat de la Universitatea Craiova în iarna lui 2019 pentru suma de 7,4 milioane de euro. După mai puțin de două sezoane petrecute în campionatul american, yankeii l-au împrumutat pe român la Al Ahli, PAOK Salonik și Al-Raed

Contractul românului cu formația antrenată de Marius Șumudică va expira în această vară, urmând ca Mitriță să revină la New York City. În actuala stagiune, atacantul de bandă a înscris 6 goluri și a oferit o pasă decisivă în 26 de apariții pentru Al-Raed. 

Universitatea Craiova țintește titlul în sezonul următor și îl vrea înapoi pe Mitriță

Este foarte posibil ca yankeii să decidă un nou împrumut în cazul lui Alex Mitriță. Din acest motiv, Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a declarat că jucătorul este așteptat ”cu brațele deschise” să revină în Bănie, acolo unde oltenii țintesc un loc care să îi ducă în cupele europene în sezonul următor.

Mai mult decât atât, trupa lui Eugen Neagoe va avea un obiectiv de top în viitoarea campanie din Superliga: câștigarea titlului.

"Sunt convins că mister Neagoe va găsi formula să-i pună pe toți în valoare la anul. Avem un Crețu, avem un Bancu. Nu vorbim acum despre transferuri. Dar dacă Mitriță își va dori să vină înapoi și dacă va vrea un an sabatic, noi vom fi bucuroși și îl așteptăm.

Vorbesc în regionalisme, dar Mitriță e un tip atașat de glia oltenească. Nu-l primim, noi îl cerem cu brațele deschise. Bombele sunt greu de pregătit, să vedem ce explodează, acum nu discutăm despre așa ceva", a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Negocieri și cu Alexandru Băluță

Nu doar Mitriță este dorit înapoi la Craiova, ci și Alexandru Băluță. Din informațiile ProSport, negocierile cu fotbalistul care mai are contract cu Akademia Puskas până în iunie 2023 ar fi destul de avansate.

Universitatea Craiova, aflată în prezent pe locul 4 în play-off, luptă pentru un loc în cupele europene. Oltenii sunt la 2 puncte de CFR Cluj, ardelenii fiind în acest moment eligibili pentru o participare în preliminariile Conference League.

Clasament play-off Superliga
Clasament play-off SuperligaFlashscore

În ultima rundă din acest sezon, formația din Bănie va primi vizita lui Sepsi, în timp ce CFR va juca în Gruia cu Farul. Partida dintre Universitatea Craiova și Sepsi este programată duminică, 28 mai, de la orele 21:00.

Urmărește Universitatea Craiova - Sepsi pe Flashscore!