Oficial! Cel mai contestat jucător a plecat de la FCSB: ”Am reziliat! A înțeles până la urmă”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Oficial! Cel mai contestat jucător a plecat de la FCSB: ”Am reziliat! A înțeles până la urmă”
Dorin Rotariu a evoluat în doar 7 partide pentru FCSB
Dorin Rotariu a evoluat în doar 7 partide pentru FCSBProfimedia
Ajuns la FCSB în octombrie 2023, Dorin Rotariu (28 de ani) a părăsit gruparea roș-albastră după doar trei luni și jumătate.

Dorin Rotariu semnase inițial o înțelegere valabilă până la finalul acestui sezon cu FCSB, după ce a revenit în România din postura de jucător liber de contract după despărțirea de bulgarii de la Ludogorets.

Utilizat în 7 partide (5 de campionat, 2 în Cupă), mijlocașul ofensiv nu a contribuit la niciun gol și nu a reușit să se adapteze la formația antrenată de Elias Charalambous. Ulterior, avea să fie lăsat pe banca de rezerve și a intrat destul de rapid în dizgrațiile patronului George Becali.

”Am reziliat cu Rotariu”

Deși nu a vrut să plece de la liderul Superligii, dorind să stea până la vară, fotbalistul a acceptat în cele din urmă rezilierea contractului. 20.000 de euro era salariul lunar pe care Dorin Rotariu îl primea la FCSB.

”Am reziliat cu Rotariu. Gata, a plecat. A înțeles până la urmă situația. Și-a dat seama că e mai bine pentru el să meargă în altă parte unde va putea să joace. Cum l-am convins să reziliem?

Nu vreau să mai intru în detalii. Ce să mai vorbesc despre el? Asta e! Nu mi-a ieșit, și cu asta, basta. Nu m-a forțat nimeni să îl aduc. Transferul ăsta a fost ideea mea”, a confirmat Gigi Becali, potrivit ProSport.

Astfel, mijlocașul în vârstă de 28 de ani poate semna cu orice altă echipă din postura de jucător liber de contract. În România, Rotariu a mai evoluat la Dinamo timp de 6 sezoane.

380.000 de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit Flashscore.

În runda cu numărul 24 a Superligii, FCSB va primi pe Arena Națională vizita Farului. Partida este programată luni (5 februarie) de la ora 20:00.

Urmărește FCSB - Farul pe Flashscore!