Nicolae Dică a lăsat să se înțeleagă încă de la înfrângerea cu Petrolul Ploiești (0-2) din urmă cu două săptămâni că se gândește să renunțe la banca Mioveniului, însă a ales să mai conducă echipa pentru alte două partide, ambele pierdute, 0-2 cu Hermannstadt și 0-1 cu U Cluj.
”Am pierdut și acest joc, pe o greșeală mare, asta este. E păcat că nu am avut mai mult curaj. Asta este, am încercat, am fost aproape când am început play-out-ul. Se pare că atât am putut în acest moment.
Unde era riscul? În iarnă, când am venit, aveam nouă puncte, nimeni nu ne dădea șanse să ne salvăm. Am reușit niște rezultate la început, apoi, în play-out, totul s-a schimbat.
Chiar nu am o explicație, încerc să-mi dau seama despre ce e vorba. Nu regret, îmi place să muncesc, o fac cu pasiune, știam când am venit că e foarte greu.
Nu vreau să vorbesc acum despre ce se va întâmpla în viitor, e la cald. Nu știu ce voi face. Îmi doresc să rămân în prima ligă, voi vedea dacă voi avea oferte”, a declarat Nicolae Dică după înfrângerea cu U Cluj.
Dică a preluat-o pe CS Mioveni pe 14 ianuarie și după șapte puncte obținute în primele trei partide (două victorii și un egal) părea că lucrurile se îndreaptă către o direcție bună.
Forma echipei s-a prăbușit, însă, o dată cu începerea play-out-ului, și după cinci înfrângeri la rând, care au diminuat considerabil șansele de supraviețuire, Dică și-a anunțat demisia.
El a devenit astfel al doilea antrenor din prima ligă care își reziliază contractul în doar două zile, după Laszlo Balint, care a plecat de la UTA și a fost înlocuit cu Mircea Rednic.
Cel mai probabil, locul lui Dică va fi luat de Marius Stoica, cel care a mai îndeplinit rolul de interimar și în perioada noiembrie - decembrie 2022.
Pentru CS Mioveni urmează derby-ul local cu FC Argeș, programat sâmbătă, 29 aprilie, ora 14:30.