Trofeu campioana Superliga

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

LPF a prezentat oficial trofeul care va fi oferit campioanei României

Trofeu care va fi oferit campioanei României la fotbal
Trofeu care va fi oferit campioanei României la fotbalSuperliga
Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat oficial trofeul care va fi oferit campioanei României începând cu actualul sezon al Superligii, în cadrul unui eveniment organizat, joi, la Muzeul Fotbalului din Capitală.

Având o înălțime de 58,3 centimetri și o greutate de 5,2 kilograme, noul trofeu a fost realizat de Monetăria Statului dintr-un aliaj de metale specific monetare și placat cu argint și va fi folosit cel puțin 5 sezoane ale competiției. Pentru dezvoltarea lui, designerii s-au inspirat din teme și motive tradiționale precum Coloana Infinitului, dar și referințe din fotbalul internațional. Trofeul va avea inscripționat numele câștigătoarei actualului sezon, acest lucru urmând să fie realizat la fața locului înaintea decernării.

Trofeul poate fi acordat în acest weekend, la Ovidiu, dacă Farul câștigă partida cu FCSB. În cazul în meciul se termină la egalitate sau FCSB învinge, trofeul va fi decernat în ultima etapă a play-off-ului, fie la Cluj-Napoca, unde Farul va evolua cu CFR, fie la București, unde FCSB va juca împotriva FC Rapid. Trofeul va fi expus pentru trei zile în Muzeul Fotbalului București.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, joi, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia evenimentului, că noul trofeu obligă LPF să facă mai mult pentru dezvoltarea competiției și a fotbalului românesc.

Trofeul Superliga
Trofeul SuperligaAgerpres

”Este un trofeu superb și trebuie să le mulțumim celor de la Monetăria Statutului pentru asta. Şi cred eu că acest trofeu ne obligă pe toți să facem mai mult și anul viitor vom confirma ceea ce s-a întâmplat în acest sezon. Pentru că de la momentul în care partenerii eAD și Superbet au venit lângă noi, anul acesta am avut cele mai bune audiențe. Cu siguranță este cel mai bun sezon. De aceea strălucirea acestui nou trofeu ne obligă să ducem Liga I mai departe și să sperăm că vom putea să ne apropiem de ceea ce se întâmplă în fotbalul mare”, a spus el.

”Se vede trofeul și unicitatea lui, de aceea pot spune că două trofee asemănătoare va fi ceva aproape imposibil. Dar vor exista replici pe care le vom distribui către câștigătoarele titlurilor în sezoanele următoare. Având în vedere locul pe care îl ocupă pe piața pariurilor Superbet, considerăm că parteneriatul va fi unul pe termen foarte lung. Așa că acest trofeu va avea multe locuri de completat în ceea ce privește viitoarele câștigătoare ale Superligii”, a adăugat Ştefan.

Prezent la eveniment, Orlando Nicoară, managing partner al eAD, compania care deține drepturile TV ale Superligii, a afirmat că era nevoie de un trofeu nou ținând cont de vizibilitatea în creștere a competiției.

”Este cu siguranță cea mai bună ediție de campionat de când suntem noi implicați în parteneriatul cu LPF, adică din 2017. Şi ne dorim ca și următoarele sezoane să fie cel puțin la fel de disputate ca acesta. Lucrăm pentru a crește vizibilitatea competiției, audiența la TV, cât și audiența pe stadioane”, a precizat Nicoară.

Vlastimir Vukadinovic, directorul de marketing al Superbet, sponsorul principal al Ligii I, a afirmat la rândul său: ”Este un trofeu frumos, un pic neobișnuit, dar am încercat împreună cu designeri din străinătate și din țară să oferim ceva nou, un suflu mai fresh. De aceea vreau să mulțumesc Monetăriei Statului pentru deschiderea arătată în colaborarea cu noi și pentru realizarea acestui trofeu. O replică și următoarele trofee vor fi realizate în cel mai scurt timp. În cazul în care titlul se decide în ultima etapă avem o variantă, e foarte interesantă. În următorii cinci ani, cel puțin cinci ani, nu avem în vedere o schimbare a trofeului”.

Florian Popescu, șef serviciu marketing al Monetăriei Statului, a explicat că noul trofeu a necesitat 120 de ore de muncă din partea a opt oameni.

”Suntem onorați că Monetăria Statului a primit responsabilitatea realizării acestui proiect de importanță majoră pentru fotbalul românesc. Pentru concretizarea acestui proiect, au contribuit opt meșteri cizelori și gravori din cadrul atelierelor Monetăriei Statului, în cele peste 120 de ore efectuate, pentru a modela metalul în scopul obținerii trofeului Superligii. Pentru că toate operațiunile de aducere a tablei de la forma inițială la actuala formă au fost făcute manual de peste opt meșteri din cadrul Monetăriei. Ei au transformat acest trofeu într-o adevărată capodoperă”, a spus Popescu.