”Jucătorii sunt înfometați să câştige titlul de campioni”, spune Charalambous înainte de derby

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
”Jucătorii sunt înfometați să câştige titlul de campioni”, spune Charalambous înainte de derby
Elias Charalambous este foarte aproape de primul titlu cu FCSB
Elias Charalambous este foarte aproape de primul titlu cu FCSBProfimedia
Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, spune că jucătorii săi sunt înfometați să câştige titlul de campioni în acest sezon al Superligii de fotbal, şi că o victorie în partida cu Rapid ar însemna un pas mare în realizarea obiectivului.

”Urmează un nou meci special pentru noi, avem nevoie să continuăm seria de meciuri bune pe care le-am avut în play-off. Singurul nostru obiectiv pentru meciul de mâine este victoria, pentru că dacă vom obține cele trei puncte va fi un pas mare în câştigarea titlului de campioană.

”Ştim că va fi greu, dar partea bună este că am văzut jucătorii cum se antrenează că sunt concentrați pe ceea ce trebuie să facă. Sunt bucuros să îi văd aşa, pentru că în acest moment ar fi putut apărea o anumită relaxare. Forțează la fiecare antrenament şi ăsta este un plus pentru noi.

”Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că nu mă aşteptam să avem astăzi 13 puncte avans față de locul doi, dar, repet jucătorii fac diferența. Sunt înfometați să câştige acest titlu de campioni. Sunt foarte surprins şi foarte fericit şi mândru de ei. La începutul sezonului am avut ca obiectiv câştigarea campionatului, acum nu ştim când se va întâmpla acest lucru. Ne dorim să câştigăm mâine, asta e tot ceea ce ştim. Nu ştim ce alte rezultate vor fi şi dacă vom putea ieşi în această etapă campioni”, a declarat Charalambous.

Cele mai recente rezultate directe
Cele mai recente rezultate directeFlashscore

Tehnicianul cipriot a precizat că Rapid are jucători valoroşi şi că nu cunoaşte stilul noului antrenor principal, Bogdan Lobonț, motiv pentru care echipa sa trebuie să se adapteze.

”Rapid este o echipă bună, cu jucători foarte buni. Chiar dacă nu au avut rezultate în ultima perioadă, pentru mine nu înseamnă nimic asta, ştiu că meciul va fi foarte greu şi trebuie să fim în cea mai bună formă pentru a câştiga. Nu ştim ce schimbări va face noul lor antrenor sau dacă va face. Nu cunoaştem filozofia lui, dar noi trebuie să ne facem jocul nostru, trebuie să jucăm la fel, trebuie să ne adaptăm la orice situație, asta este tot ceea ce putem face”, a declarat Charalambous.

El speră ca jucătorii să-i facă fericiți pe fanii care vor asista la partidă pe Arena Națională, având informații că meciul se va disputa cu casa închisă.

”Din informațiile pe care le am, meciul se va disputa cu casa închisă. Este fantastic pentru jucători, sunt sigur că fanii vor face o atmosferă incendiară şi sper să îi facem fericiți”, a mai spus antrenorul FCSB.

FCSB va întâlni Rapid, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională, într-un meci din cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.

După patru etape în play-off-ul Superligii, FCSB ocupă prima poziție, cu 44 de puncte, fiind urmată de CFR Cluj şi Universitatea Craiova, cu câte 31 de puncte, Farul Constanța, 29 de puncte, Rapid, 28 de puncte şi Sepsi OSK, cu 27 de puncte.