Ivailo Petev, antrenor Univ. Craiova: "Vom face tot ce putem pentru a câştiga cu CFR Cluj"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ivailo Petev, antrenor Univ. Craiova: "Vom face tot ce putem pentru a câştiga cu CFR Cluj"
Universitatea Craiova întâlnește CFR Cluj
Universitatea Craiova întâlnește CFR ClujProfimedia
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Ivailo Petev, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că formația din Bănie va face tot ce va putea pentru a câştiga meciul de sâmbătă cu CFR Cluj, din play-off-ul Superligii.

"Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din ligă, o echipă cu multă experiență, cu jucători foarte buni. Vom încerca să ne prezentăm bine şi să câştigăm meciul. Repet poate pentru a zecea oară, acesta este un singur meci, dar mai sunt foarte multe de jucat. Este logic că dacă o să câştigăm ne apropiem de cei care sunt înaintea noastră. O să facem tot ce ține de noi ca să câştigăm meciul, ştim că nu o să fie uşor, dar o să luptăm din primul minut", a spus tehnicianul bulgar.

"Bineînțeles că putem câştiga (la Cluj), credem şi o să luptăm pentru acest lucru. CFR este o echipă bună, iar rezultatele din ultimii zece ani vorbesc de la sine. Mereu luptăm pentru victorie, însă fiecare meci e diferit, fiecare adversar e diferit, dar avem un singur scop, să câştigăm", a mai spus Petev.

Ivailo Petev nu a sesizat o schimbare în atitudinea jucătorilor săi dată de victoria cu rivala FCU 1948 Craiova: "Dorința (de performanță) se vede în fiecare zi, câteodată avem rezultate, altădată nu, dar dorința o văd în fiecare zi în jucători".

"Meciul cu FCU a fost cel mai special, am câştigat cu emoții, dar am reuşit şi asta ne bucură. Acest meci s-a terminat, mâine avem altul şi trebuie să ne pregătim pentru el fizic, psihic şi tactic. Mă bucur că am reuşit să ne facem suporterii fericiți", a subliniat Petev.

Antrenorul Universității Craiova crede că "fiecare meci din play-off va fi spectaculos".

Petev nu crede că s-au schimbat prea multe la CFR Cluj față de precedentul meci direct, în care formația din Gruia avea alt antrenor (Andrea Mandorlini, înlocuit ulterior cu Adrian Mutu, n. red.) şi evolua în alt sistem: ''Nu cred că s-au schimbat multe, jucătorii sunt aproape aceiaşi, nu văd o mare schimbare. Nu e important cum joacă un jucător de la CFR, ci cum ne vom apăra noi mâine. E important să jucăm ca o echipă''.

Tehnicianul a confirmat faptul că Vladimir Screciu va rata meciul cu CFR din cauza unei accidentări: "Din păcate, Screciu nu o să fie disponibil mâine. Sperăm că se va reface în pauza pentru echipele naționale şi să joace în etapa a doua din play-off".

"Va fi un meci destul de dificil"

Mijlocaşul Alexandru Mateiu, care va împlini în curând zece ani de când joacă la Universitatea Craiova, a declarat că echipa din Bănie poate câştiga pe terenul formației CFR Cluj, în Superliga de fotbal, deoarece a mai reuşit acest lucru.

"CFR mi se apare o echipă bună de şase ani, dar noi, dacă suntem într-o perioadă bună, putem pune probleme. Am mai câştigat la ei acasă, de ce să n-o facem şi mâine", a declarat Mateiu.

"Va fi un meci destul de dificil, ştim cu toții cât de puternici sunt cei de la CFR, mai ales acasă. Important este să începem cu dreptul play-off-ul şi să ne facem noi jocul cât mai bine", a adăugat mijlocaşul.

Mateiu a precizat că jucătorii se simt mai bine după ce au câştigat derby-ul local cu FCU 1948 Craiova: "Suntem mult mai liniştiți, avem mare încredere şi mergem la Cluj cu gândul de a câştiga. Trebuie să luăm play-off-ul pas cu pas, iar primul este cu CFR, după aceea vom vedea unde suntem".

"În play-off va fi un spectacol total, toate meciurile sunt grele, echilibrate, cine e în formă în momentul de față va câştiga", a subliniat Mateiu.

Alexandru Mateiu a rememorat două dintre cele mai importante meciuri cu CFR Cluj: "Plăcut a fost când ne-am bătut la titlu şi am câştigat cu 3-2 la Cluj, iar apoi ne-a aşteptat toată galeria la aeroport, iar următorul meci, dezamăgitor, a fost finala".

Universitatea Craiova o va întâlni pe CFR 1907 Cluj, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în prima etapă din play-off-ul Superligii de fotbal.