”E greu să refuzi! M-aș întoarce” Antrenorul care i-ar putea succede lui Burcă la Dinamo

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

”E greu să refuzi! M-aș întoarce” Antrenorul care i-ar putea succede lui Burcă la Dinamo

Ovidiu Burcă a demisionat de la Dinamo
Ovidiu Burcă a demisionat de la DinamoAgerpres
Dinamo ar putea fi preluată de fostul atacant Florin Bratu (43 de ani), actualmente director tehnic la formația alb-roșie (CS Dinamo) din Liga a 3-a.

În cursul zilei de marți (28 noiembrie), Ovidiu Burcă a demisionat din funcția de antrenor principal de la Dinamo. Trupa care ocupă penultimul loc în Superliga României va fi coordonată de secunzii Sorin Colceag și Iulian Mihăescu, ambii cu licență PRO.

Florin Bratu: ”M-aș întoarce, dar nu e ușor!”

Potrivit informațiilor GSP, conducerea lui Dinamo ar fi început discuțiile cu potențialii succesori ai lui Ovidiu Burcă. Printre ei se numără și fostul atacant al ”câinilor”, Florin Bratu.

”M-aș întoarce, dar nu e ușor! E o situație provocatoare, grea. Dar deocamdată nu e nimic cert. Așa că nu are rost să vorbim. E greu, mă doare sufletul de situația lui Dinamo.

Ca dinamovist e greu să refuzi. Nu e ușor, trebuie să ne gândim, să vedem, să fim atenți”, a declarat Florin Bratu pentru sursa citată.

Liviu Ciobotariu, o altă variantă

Un alt nume vehiculat este cel al lui Liviu Ciobotariu, care a mai antrenat la Dinamo în perioada 2010-2012. În prezent, tehnicianul se află sub contract cu Sepsi, viitoarea adversară a câinilor în etapa 18 din Superliga României.

Situația nu este una roz nici la covăsneni, astfel încât există șansa unei rupturi între Sepsi și Ciobotariu, care ar rămâne astfel liber de contract.

Mircea Lucescu: ”Nu aș putea să mă implic acum!”

Mircea Lucescu (78 de ani) a demisionat de la Dinamo Kiev la începutul lunii noiembrie, iar în spațiul public ar fi apărut diverse speculații conform cărora experimentatul tehnician ar putea reveni la clubul din Ștefan cel Mare.

Cu toate astea, Lucescu, prezent pe Național Arena la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, a declarat că pentru moment nu își dorește angajamente.

"Nu pot să comentez situația de la Dinamo. Nu aș putea să mă implic acum, abia am venit. Am fost la derby doar ca să văd meciul, nu contează cine mai era lângă mine, cu cine m-am conversat. Dacă am oferte de afară? Nu doresc să comentez acum", a declarat Mircea Lucescu pentru iAMSport.

Dusan Uhrin Jr: ”Nu aș zice nu!”

Cehul Dusan Uhrin Jr a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada 2019-2022 și nu ar spune ”nu” în cazul unei eventuale oferte.

”Nu m-a sunat momentan nimeni de la Dinamo. Nu mai știu bine care e situația acolo. Aș discuta, nu aș zice nu, dar cum v-am spus, până acum nu a fost nimic. A fost dat Burcă afară? Nu știam”, a fost reacția lui Dusan Uhrin Jr pentru iAMSport.

Dorinel Munteanu: ”Nu plec de la Oțelul!”

Giani Kiriță, fostul fundaș al câinilor, consideră că rolul de antrenor principal i s-ar potrivi perfect lui Dorinel Munteanu. Cu toate astea, tehnicianul de pe banca Oțelului spune că nu vrea să plece din Galați, având contract cu gruparea de la Dunăre până în 2025.

”Îi mulțumesc lui Giani (n.red. – Giani Kiriță), dar eu am aici un proiect extrem de important. Sunt dinamovist convins, am fost tot timpul dinamovist, dar nu pot să-mi trădez echipa unde am început acest proiect în urmă cu 3 ani. Vreau să-l duc la bun sfârșit.

Nu plec de la Oțelul, mai am contract până în 2025. Nu pot să plec pentru că am luat Oțelul de la Liga 3. Chiar dacă sunt mulți băgători de seamă care vor să distrugă acest club, eu nu vreau să las lucrurile așa”, a fost răspunsul lui Dorinel Munteanu, potrivit Fanatik.

Clasament Superliga României
Clasament Superliga RomânieiFlashscore