Dinamo vizează a patra victorie din ultima lună, dar Kopic știe că nu va fi ușor la Iași

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Dinamo vizează a patra victorie din ultima lună, dar Kopic știe că nu va fi ușor la Iași

Zeljko Kopic
Zeljko KopicProfimedia
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că Politehnica Iaşi este o formație agresivă în meciurile de pe teren propriu şi că jucătorii săi trebuie să se adapteze la acest stil de joc.

Poli Iaşi este o echipă bună, are potențial ofensiv, are calitate. Acasă joacă foarte agresiv, cu intensitate. Ne aşteaptă un meci greu, dar vom fi pregătiți. Am avut două zile de recuperare şi până mâine vom fi la un nivel optim. Iaşi este o echipă agresivă, în special pe teren propriu.

”Noi trebuie să ne adaptăm la acest stil de agresivitate, la intensitatea lor, încă de la început. Fiecare victorie e importantă pentru noi, dar ar fi bine să câştigăm mâine. Nu ştiu cum vor reacționa ei fără antrenor pe bancă. Dar va fi alături de ei, nu e ceva nou în fotbal ca un antrenor să lipsească 1-2 meciuri, nu cred că este o mare problemă”, a afirmat Kopic.

Optimism în privința salvării

Tehnicianul croat s-a arătat mulțumit de randamentul echipei din ultimul meci, câştigat cu 1-0 cu AFC Hermannstadt, şi s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte lupta din play-out pentru evitarea retrogradării.

”Fiecare meci e important, nu vreau să spun că partidele cu anumite echipe, precum meciul cu Iaşi, sunt mai importante. Se vor înjumătăți punctele după această perioadă, vom vedea unde ne vom afla, în ce formă. Apoi mai sunt 9 meciuri în play-out, luăm fiecare meci în parte.

”Trebuie să vedem cum va fi situația după prima parte a sezonului, după aceea e un alt campionat, fiecare meci va fi ca o calificare. Cred că este un campionat foarte interesant în România, pentru că dă posibilitatea oricărei echipe să crească, fie că lupți pentru titlu, pentru cupele europene sau pentru salvarea de la retrogradare”, a completat acesta.

Rezultatele celor mai recente partide directe
Rezultatele celor mai recente partide directeFlashscore

Dinamo nu este încă la capacitate maximă, consideră Kopic, din cauza accidentărilor.

”Despre jucătorii accidentați, încă nu ne putem baza pe Amzăr şi pe Dennis Politic, dar (Dani) Iglesias, Josue (Homawoo) şi Milanov vor fi în lot pentru acest meci şi acestea sunt veştile bune. În ceea ce îi priveşte pe Amzăr şi pe Dennis, ei se simt mai bine, dar nu vrem să riscăm.

”Nu suntem la nivel maxim, pentru că există aceste accidentări, când vom avea tot lotul, atunci putem vorbi despre asta. Dacă nu ai toți jucătorii, unii vin după accidentări, nu pot fi la nivel maxim, dar vom fi bine mâine (vineri)”.

Dinamo va întâlni formația Politehnica Iaşi, vineri, de la ora 20:00, pe stadionul ''Emil Alexandrescu'', într-o partidă din cadrul etapei a 29-a a Superligii, penultima a sezonului regulat.

Urmărește Poli Iași - Dinamo București pe Flashscore!