"Din experiența pe care o am pot spune că am nevoie de presiune. Chiar mă bucur că am venit la un club care vrea să câştige. În momentul de față, FCSB are multe puncte peste noi. Noi trebuie să ne gândim la drumul nostru în primul rând, pentru că acum suntem la 4 puncte peste zona de unde începe play-out-ul. Aşa că mai întâi să ne gândim la meciul de mâine şi să începem cu dreptul.
Va fi a patra oară când joc împotriva celor de la FC U Craiova, e o echipă foarte periculoasă. În atac au mulți jucători creativi. Aşa că va fi un meci interesant", a spus mijlocaşul croat.
Djokovic, gata de răzbunare față de FCSB?
Djokovic a menționat că a fost bine primit de suporterii rapidişti şi a precizat că nu are de ce să se răzbune pe FCSB, fostul său club.
"Greu nu poate fi ceva în fotbal. În fotbal e frumos, mai ales când joci acasă cu suporteri aşa de fanatici. Iar de acceptat, nu ştiu de ce nu aş fi acceptat de suporteri. Până acum am primit mesaje pozitive de la fanii rapidişti. Ca să fii respectat trebuie să munceşti mult pe teren, iar dacă vin rezultatele, atunci e şi mai bine.
Răzbunare față de fostul club (n.r. - FCSB) nu am de ce să caut. Sunt suficient de motivat şi ambițios din interior şi nu cred că trebuie să demonstrez ceva în plus față de altcineva. România este o țară foarte primitoare, lumea de aici îi face pe străini să se simtă foarte bine şi ca acasă. Este un campionat interesant în România, iar pe tinerii de lângă mine (n.r. - Florent Hasani, Ermal Krasniqi şi Borisav Burmaz) îi poate ajuta să facă un pas mai departe în carierele lor", a afirmat el.
"Ne vom lupta pentru locul 1 sau 2"
În aceeaşi conferință de presă, kosovarul Florent Hasani a declarat că va da 100% pentru ca noua sa echipă.
"Sunt fericit să fac parte din clubul Rapid. Înainte de a veni aici am avut multe informații şi am decis că vreau să joc aici. Consider că avem o echipă cu multă calitate, iar obiectivul nostru este să fim cât mai sus în clasament. Ne vom lupta pentru locul 1 sau 2.
Echipa este pregătită fizic şi mental pentru reluarea campionatului. Rapid joacă mereu la victorie, aşa va face şi în meciul de mâine. Să sperăm că vom câştiga. Le promitem suporterilor că vom da 100% pentru victorie. Am văzut atmosfera pe care o creează pe acest stadion şi consider că împreună cu ei vom lupta până la sfârşit", a menționat Hasani.
La rândul său, conaționalul Ermal Krasniqi, transferat în această pauză competițională de la CFR Cluj, a precizat că de abia aşteaptă să joace pentru Rapid: "Sunt bucuros să fiu aici şi nerăbdător să joc în partida de mâine".
Atacantul sârb Borisav Burmaz a explicat că îşi doreşte ca la finalul sezonului numărul golurilor marcate de el pentru Rapid să fie format din două cifre.
"Am ales să vin la Rapid pentru că mi-a plăcut proiectul de aici"
"Am ales să vin la Rapid pentru că mi-a plăcut proiectul de aici. Clubul are ambiții mari, îşi doreşte să câştige campionatul. Aşa că îmi doresc să joc cât mai bine, să marchez goluri, să câştig meciuri şi în final titlul. Nu ştiu câte goluri voi marca, dar sper ca numărul să fie format din două cifre. Hasani şi Krasniqi pot să înscrie mai multe goluri decât mine şi m-aş bucura pentru ei. Aceste goluri sper să ne ajute să câştigăm titlul", a spus Burmaz.
Clubul FC Rapid i-a prezentat oficial, joi, într-o conferință de presă, pe cei patru jucători transferați în această pauză competițională: croatul Damjan Djokovic, kosovarii Florent Hasani, Ermal Krasniqi şi sârbul Borisav Burmaz.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formația FCU Craiova 1948, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Rapid - Giuleşti, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.