Atacantul Daniel Popa a semnat cu Universitatea Cluj

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Atacantul Daniel Popa a semnat cu Universitatea Cluj
În sezonul recent încheiat, Daniel Popa a fost golgheterul Chindiei Târgoviște
În sezonul recent încheiat, Daniel Popa a fost golgheterul Chindiei TârgovișteProfimedia
Echipa de fotbal Universitatea Cluj l-a transferat pe atacantul Daniel Popa (27 de ani), unul dintre cei mai buni marcatori români din sezonul recent încheiat, a anunțat, luni, clubul ardelean pe site-ul său oficial.

"În primul rând am venit aici pentru suporteri. Universitatea are o galerie extraordinară. Am fost convins și de oamenii din conducere, care m-au dorit foarte mult.

Sper ca suporterii să fie alături de noi începând cu noul sezon, să vină în număr cât mai mare la stadion, așa cum o fac de obicei. Îmi doresc mult să ne susțină pentru că vom da totul pentru a face un sezon bun.

Scopul meu este să îmi ajut echipa să își îndeplinească obiectivele", a declarat Popa.

Daniel Popa a început fotbalul la FCM Târgoviște, iar la nivelul primei ligi a jucat pentru Chindia Târgoviște, Dinamo și FC Botoșani. În total a strâns 206 partide în prima ligă, marcând 57 de goluri. Cele mai multe reușite au venit în tricoul Chindiei, 39 de goluri.

Noul atacant al Universității Cluj are în palmares Cupa Ligii în sezonul 2016/2017, în tricoul lui Dinamo.

În sezonul recent încheiat, Daniel Popa a fost golgheterul Chindiei Târgoviște, cu 9 goluri marcate.