Vinícius Junior a fost printre cei mai buni jucători ai lui Real Madrid. La doar patru minute după ce Oyarzabal a egalat din penalty pentru Real Sociedad, brazilianul a dat replica.
Atacantul a fost faultat de Aramburu în careu. Tot el a transformat lovitura de pedeapsă în fața lui Remiro.
Scenariul s-a repetat în debutul reprizei secunde. După ce i-a trecut mingea printre picioare aceluiași Aramburu, Vinícius a fost din nou doborât. Brazilianul nu a ratat nici al doilea penalty. El l-a învins pe Remiro cu un șut puternic în stânga portarului.
Vini a fost aproape de hat-trick pe final. Mai întâi, l-a driblat pe Álex Remiro, dar apărarea bască a intervenit in extremis. Apoi, a trimis cu capul în plasă o centrare a lui Arda Güler, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Performanța sa este una istorică. Potrivit statisticianului MisterChip, Vinícius este primul jucător al lui Real Madrid care obține două penalty-uri, le execută pe ambele și le transformă în același meci de LaLiga, după Luis Molowny.
Fostul jucător al "galacticilor" reușise acest lucru împotriva Valenciei, pe 14 octombrie 1951. Au trecut, așadar, aproape 75 de ani de la acel moment.
