Sergio Ramos nu va reveni la Sevilla, anunță vicepreședintele clubului andaluz

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sergio Ramos nu va reveni la Sevilla, anunță vicepreședintele clubului andaluz

"Sergio Ramos nu este o opțiune pentru Sevilla"
"Sergio Ramos nu este o opțiune pentru Sevilla"Profimedia
Sergio Ramos, fostul căpitan al selecționatei Spaniei și al echipei Real Madird, nu va reveni la Sevilla FC, formația la care și-a început cariera de fotbalist, a anunțat vicepreședintele clubului andaluz, Nido Carrasco, citat de cotidianul Marca.

"Sergio Ramos nu este o opțiune pentru Sevilla în acest moment. Este un jucător magnific, ieșit din sistemul nostru de formare, dar nu există nimic între el și Sevilla", a declarat Carrasco.

În vârstă de 37 de ani, Sergio Ramos este jucător liber în acest moment, după expirarea contractului său pe două sezoane cu Paris Saint-Germain, iar dorința sa ar fi fost să revină la Sevilla, pentru ultima etapă a carierei sale, conform presei spaniole.

Experimentatul fundaș se află în vizorul unor cluburi din Arabia Saudită, fiind dorit și de Inter Miami, noua echipă a starului argentinian Lionel Messi, cu care Sergio Ramos a fost coechipier la PSG.