Conducerea celor de la Real își pierde încrederea în actualul antrenor, Alvaro Arbeloa, și caută deja posibili înlocuitori.
El Desmarque, prin Jorge Picón, informează că oficialii lui Real au început să contacteze alți antrenori. Printre aceștia se numără și Cesc Fabregas, care a făcut o treabă remarcabilă la Como.
Catalanul de 38 de ani este apreciat pentru etica sa de muncă, filosofia sa fotbalistică și modul în care comunică.
Aducerea fostului jucător de la Arsenal, FC Barcelona și Chelsea nu ar fi deloc simplă. Contractul său actual cu clubul italian este valabil până în iunie 2028, iar conducerea pare hotărâtă să nu-i permită plecarea prea ușor.
Totuși, tehnicianul spaniol nu este deloc împotriva ideii de a prelua proiectul celor de la Real Madrid – chiar dacă are un trecut profund legat de Barcelona.
