”Real Madrid fură! Se plâng tot timpul”
Întrebat dacă rivala din capitală ”fură”, ocupantul locului secund în clasamentul Balonului de Aur 2025 a răspuns fără ezitare: ”Fură, se plâng tot timpul, asta fac. Să îi vedem duminică”, a spus Yamal în cadrul unui podcast moderat de Ibai Llanos pe YouTube.
Confruntarea dintre Real Madrid și Barcelona, programată duminică, de la ora 17:15 (ora României), pe stadionul Santiago Bernabeu, reprezintă din nou unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului. Duelurile dintre cele două mari rivale continuă să atragă audiențe record la nivel mondial.
Citește și: Messi, aproape de un nou trofeu individual după prelungirea contractului cu Inter Miami
Meciul are o importanță suplimentară în lupta pentru primul loc din La Liga. Echipa lui Xabi Alonso are un avans de două puncte față de Barcelona, iar rezultatul poate conta atât în clasament, cât și pentru moralul celor două formații.
Citește și: Barcelona, gest de protest: suspendat, Flick nu vine la conferința de presă înainte de El Clasico

Pentru Real Madrid, întâlnirea are și o semnificație aparte după rezultatele din sezonul trecut, când Barcelona a câștigat toate cele trei El Clasico disputate, înscriind 12 goluri în total.

Va fi cu siguranță un nou duel intens între Lamine Yamal și Kylian Mbappe. Real Madrid - Barcelona este programat duminică, 26 octombrie, de la ora 17:15.
