"Real Madrid CF şi Carlo Ancelotti au ajuns la un acord pentru finalizarea etapei sale ca antrenor la Real Madrid. Clubul nostru doreşte să-şi exprime recunoştința şi afecțiunea pentru una dintre cele mai mari legende ale lui Real Madrid şi ale fotbalului mondial", transmite Realul.
"Carlo Ancelotti a condus echipa noastră în una dintre cele mai de succes perioade din cei 123 de ani de existență și a devenit antrenorul cu cele mai multe titluri din istoria clubului: 3 Cupe ale Europei, 3 Cupe Mondiale ale Cluburilor, 3 Supercupe ale Europei, 2 titluri de campion în La Liga, 2 Cupe ale Regelui și 2 Supercupe ale Spaniei. În total, 15 trofee câștigate în cele șase sezoane petrecute în cadrul clubului nostru", se mai arată în comunicat.
"Astăzi ne despărțim din nou. Astăzi, port din nou în inima mea fiecare moment pe care l-am trăit în această a doua perioadă minunată ca antrenor la Real Madrid. Au fost ani de neuitat, o călătorie incredibilă plină de emoții, titluri şi, mai presus de toate, mândria de a reprezenta această emblemă", a scris Ancelotti în mesajul său de despărțire.
"Mulțumesc preşedintelui Florentino Pérez, clubului, jucătorilor mei, staffului meu şi, mai presus de toate, acestei baze unice de fani care m-a făcut întotdeauna să mă simt ca unul dintre ei. Ceea ce am realizat împreună va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor lui Real Madrid, nu numai pentru triumfuri, ci şi pentru felul în care le-am realizat. Nopțile magice de pe Bernabeu fac acum parte din istoria fotbalului. Acum începe o nouă aventură, dar legătura mea cu Real Madrid este eternă", a adăugat antrenorul italian.
Valorile clubului reprezentat într-un mod exemplar
Pentru președintele Real Madrid, Florentino Pérez, "Carlo Ancelotti face parte pentru totdeauna din marea familie aceasta. Ne simțim mândri că am avut ocazia să ne bucurăm de un antrenor care ne-a ajutat să obținem atât de multe succese și care, în plus, a reprezentat valorile clubului nostru într-un mod exemplar.”
"Mâine (n.r. sâmbătă), Santiago Bernabéu va organiza o festivitate de despărțire pentru Carlo Ancelotti, în cadrul ultimului său meci ca antrenor al Real Madrid.
Clubul Real Madrid îi urează mult succes lui și întregii sale familii în această nouă etapă a vieții sale", spune Florentino.