Oficial! Quique Sanchez Flores, noul antrenor al echipei Sevilla

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial! Quique Sanchez Flores, noul antrenor al echipei Sevilla

Quique Sanchez Flores
Quique Sanchez FloresProfimedia
Spaniolul Quique Sanchez Flores este noul antrenor al echipei Sevilla FC, cu care a semnat un contract valabil până în iunie 2025, a anunțat luni clubul din La Liga, citat de presa internațională.

Quique, în vârstă de 58 de ani, va conduce luni primul său antrenament cu echipa iar în cursul serii va fi prezentat pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan. Marți, el va debuta pe banca Sevillei la meciul de campionat din deplasare cu Granada.

Quique îl înlocuieşte pe uruguayanul Diego Alonso, demis după înfrângerea suferită sâmbătă în partida cu Getafe (0-3). Diego Alonso fusese numit în locul lui Jose Luis Mendilibar, sub conducerea căruia formația sa a câştigat Europa League în sezonul trecut.

Diego Alonso nu a reuşit să obțină nicio victorie în campionat şi în Liga Campionilor, competiție în care Sevilla a încheiat pe ultimul loc grupa sa.

Sevilla a obținut doar cinci puncte, după cinci egaluri, în opt meciuri din La Liga disputate cu Diego Alonso la timonă, iar acum se află pe locul 17 în clasament, la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc retrogradabil (18), Celta Vigo. Gruparea andaluză are un meci mai puțin disputat.

Quique este un fost 'socio' al clubului Sevilla, cu care conducătorii clubului andaluz au negociat întreaga zi de duminică.

Quique Sanchez Flores este fără angajament din luna aprilie, când şi-a încheiat a treia sa etapă la Getafe, club la care şi-a început, în 2004, cariera de antrenor, pe parcursul căreia a mai pregătit echipele Valencia, Benfica Lisabona, Atletico Madrid şi Espanyol Barcelona, precum şi cluburile Al-Ahli şi Al-Ain din Emiratele Arabe Unite, Watford din Anglia şi Shanghai Shenhua din China.

Cea mai mare performanță din cariera sa este câştigarea Europa League cu Atletico Madrid în 2010.