Altele

”O zi foarte specială pentru mine!” Xabi Alonso, prezentat oficial ca antrenor al lui Real Madrid

Xabi Alonso a susținut prima sa conferință de presă din postura de antrenor al celor de la Real Madrid
Xabi Alonso a susținut prima sa conferință de presă din postura de antrenor al celor de la Real MadridThomas COEX / AFP

Xabi Alonso a declarat că este convins că poate realiza lucruri mari la Real Madrid, după ce a fost prezentat luni ca noul antrenor al clubului din LaLiga.

Xabi Alonso a fost numit în funcție duminică (25 mai), revenind pe Santiago Bernabéu, acolo unde a petrecut șase sezoane ca jucător și a câștigat numeroase trofee.

”Este o zi foarte specială pentru mine”

În vârstă de 43 de ani, el a antrenat până acum Bayer Leverkusen, echipă cu care a reușit eventul sezonul trecut, cucerind Cupa Germaniei și primul titlu din Bundesliga din istoria clubului, fără să piardă niciun meci.

”Fără îndoială, este o zi foarte specială pentru mine. O zi pe care o voi marca în calendar pentru totdeauna. Sunt foarte fericit să fiu aici, într-un loc pe care îl simt ca fiind acasă”, a spus Alonso, care își va începe mandatul oficial pe 1 iunie, înaintea Cupei Mondiale a Cluburilor.

”Legătura cu Madridul nu a dispărut niciodată și, de când am intrat în Valdebebas (centrul de antrenament) acum o oră și jumătate, acel sentiment a renăscut. Simt că acesta este începutul unei noi ere...

Avem o echipă grozavă, jucători fantastici și un potențial foarte bun. Asta îmi dă încrederea și energia de a veni aici cu mult entuziasm. Suntem convinși că putem realiza lucruri importante, demne de Real Madrid și de aceste Cupe Europene.”

Alonso preia o echipă a lui Real Madrid care a avut un sezon sub așteptări, terminând pe locul al doilea în LaLiga, în spatele Barcelonei, care a învins-o și în finalele Supercupei Spaniei și Cupei Regelui.

În Liga Campionilor, madrilenii au fost eliminați în sferturi de finală, în calitate de deținătoare a trofeului, de către Arsenal.

Moștenirea lui Ancelotti

Alonso a semnat un contract pe trei ani, până în iunie 2028, și îl înlocuiește pe Carlo Ancelotti, care a condus echipa pentru ultima dată sâmbătă (24 mai).

În discursul său de prezentare, spaniolul i-a adus un omagiu predecesorului și fostului său antrenor.

”Înainte să vorbesc despre noua eră, nu vreau să uit de cea care tocmai s-a încheiat”, a spus Alonso.

”Carlo a fost antrenorul meu, o persoană extraordinară și o influență uriașă. Fără măiestria lui, probabil că nu aș fi fost aici. Preiau ștafeta și duc mai departe moștenirea lui cu mare onoare și mândrie.

Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor și să pot duce clubul acolo unde toți credem că poate ajunge.”

Citește și: Oficial: Erik ten Hag este succesorul lui Xabi Alonso la Bayer Leverkusen

Alonso a ajuns la Real Madrid în 2009, de la Liverpool, și a jucat 236 de meciuri pentru club, câștigând un titlu în LaLiga, două Cupe ale Regelui și mult așteptata a zecea Cupă Europeană a clubului.

Și-a început cariera de antrenor la academia de juniori a lui Real Madrid, unde a pregătit echipa U14 în sezonul 2018-2019, câștigând campionatul și turneul Campionilor.

Ulterior, a preluat echipa a doua a lui Real Sociedad, iar de acolo a făcut pasul spre banca tehnică a lui Bayer Leverkusen.