Altele

Mbappe schimbă prefixul! Francezul ar putea prelua numărul lui Modric după plecarea croatului

Mbappe ar putea prelua tricoul cu numărul 10 la Real Madrid, după plecarea lui Modric
Mbappe ar putea prelua tricoul cu numărul 10 la Real Madrid, după plecarea lui Modric OSCAR DEL POZO / AFP
Atacantul francez Kylian Mbappe va prelua tricoul cu numărul 10 la echipa de fotbal Real Madrid, după plecarea mijlocaşului croat Luka Modric, informează mass-media spaniolă.

Conform emisiunii sportive El Chiringuito, Real Madrid i-a propus lui Mbappe să-şi schimbe numărul de pe tricou în sezonul viitor. Astfel, el a urma să renunțe la numărul 9 cu care a evoluat în actualul sezon, primul disputat de francez sub culorile clubului spaniol după plecarea sa de la Paris Saint-Germain.

Tricoul cu numărul 10 a devenit vacant după anunțul făcut săptămâna trecută de Luka Modric, care pleacă de la Real Madrid după 13 ani petrecuți pe Santiago Bernabeu.

Citește și: Luka Modric se desparte de Real Madrid. Scrisoare emoționantă: ”Momentul pe care nu mi-l doream”

Niciuna dintre părți nu a făcut vreun comentariu pe această temă, însă conform unui jurnalist de la El Chiringuito, campionul mondial din 2018 nu s-a aflat la originea propunerii schimbării numărului de pe tricou, dar urmează să o accepte.

”Ideea celor de la Real Madrid este să-i ofere numărul 10 lui Kylian Mbappe. El nu l-a solicitat, mi-a spus că nu este un lucru care vine din partea sa. Este o mişcare strategică, pentru că Mbappe este numărul 10 la naționala Franței. Cred că, în final, el îl va alege şi asta are foarte mult sens”, a explicat ziaristul Edu Aguirre în cursul emisiunii de luni (26 mai).