Rashford, care a sosit la gruparea din capitala Cataloniei în vara trecută, vizează un transfer definitiv la Barca, în contractul său de împrumut fiind inclusă o clauză de cumpărare în valoare de 26 de milioane de lire sterline.
Au existat informații conform cărora noul antrenor al lui United, Michael Carrick, va încerca să-l convingă pe Rashford să revină la clubul său formator, în cazul în care va fi confirmat la conducerea tehnică pentru sezonul viitor, scrie The Mirror.
Atacantul s-a acomodat foarte bine în Spania şi i-a anunțat pe oficialii clubului FC Barcelona că doreşte să rămână pe Nou Camp, acceptând chiar o reducere salarială.
Însă, chiar în cazul în care catalanii nu vor plăti clauza de reziliere, internaționalul englez ar dori mai degrabă să joace la un alt club, decât să revină la Manchester United, adaugă sursa citată.
Marcus Rashford, în vârstă de 28 de ani, doreşte ca viitorul său pe termen lung să fie rezolvat înainte ca selecționata Angliei să participe la Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic şi Canada.
