La finalul partidei de pe Mestalla, antrenorul Hansi Flick a vorbit deschis despre prestația echipei și nu și-a ascuns dezamăgirea față de modul în care s-a pierdut ultimul meci al sezonului.
„Am făcut greșeli ușoare, iar ei le-au valorificat. Victoria Valenciei este pe deplin meritată. Nu am fost 100% concentrați. Ei au fost mai înfometați decât noi”, a spus tehnicianul german.
Flick a subliniat însă că acest rezultat nu șterge parcursul bun al echipei în sezonul câștigat de Barcelona.

Unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost legat de Robert Lewandowski, pentru care partida de la Valencia a fost, conform declarațiilor, ultimul meci în tricoul Barcelonei. Deși a înscris, atacantul polonez a fost în centrul unui moment emoționant de despărțire.
Flick a avut cuvinte speciale pentru el la final:
„Desigur, merita să își ia rămas-bun pe teren. Este mereu în poziția potrivită, se vede asta, și de aceea marchează atât de multe goluri”, a spus antrenorul Barcelonei.
