Lucas Vázquez va părăsi Real Madrid la finalul acestui sezon, potrivit presei spaniole. Informația a fost confirmată marți și de jurnalistul Fabrizio Romano, care a anunțat că fundașul dreapta și clubul au decis să nu continue colaborarea.
Lucas Vázquez se desparte de Real Madrid
”Lucas Vázquez și Real Madrid sunt așteptați să se despartă la finalul acestui sezon, fundașul dreapta spaniol urmând să plece liber de contract.
Planul este ca Lucas să participe la Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, dacă nu apar schimbări între timp, iar apoi să își înceapă un nou capitol, odată cu sosirea lui Trent (n.r. - Trent Alexander-Arnold de la Liverpool)”, se arată în postarea publicată marți (13 mai) de expertul în transferuri Fabrizio Romano.
Decizia de a nu-i prelungi contractul îi aparține președintelui Florentino Pérez. Vázquez, în vârstă de 33 de ani, va mai evolua pentru Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, programată între 14 iunie și 13 iulie, după care va părăsi oficial echipa.
Citește și: Regrete? Carlo Ancelotti a vorbit despre despărțirea de Real: ”Nu fac mare caz din asta”
În actualul sezon, evoluțiile sale au fost sub așteptări, iar în ultimul El Clasico, disputat duminica trecută, a avut dificultăți majore în fața atacului Barcelonei.
Postul său urmează să fie preluat de englezul Trent Alexander-Arnold, care va sosi pe Santiago Bernabéu în această vară.
Citește și: Situație de criză! Real are doar 12 jucători disponibili pentru următorul duel din LaLiga
Lucas Vázquez evoluează pentru Real din 2007, începând la grupele de tineret ale formației de pe Bernabeu. În sezonul 2014/2015, stoperul lateral a fost într-o primă fază împrumutat la Espanyol, echipa din Barcelona ulterior optând pentru un transfer definitiv. La finele acelei stagiuni, Real l-a repatriat pe jucătorul care în acest sezon a acumulat în total 48 de prezențe în toate competițiile. Două goluri și 7 pase decisive sunt cifrele lui Vazquez în acest sezon.
