Altele

Barcelona își securizează atacul în lupta pentru titlu! Decizia luată de golgheterul Lewandowski

Atacantul polonez Robert Lewandowski a marcat 31 de goluri în 33 de apariții în acest sezon în toate competițiile pentru Barcelona
Atacantul polonez Robert Lewandowski a marcat 31 de goluri în 33 de apariții în acest sezon în toate competițiile pentru BarcelonaČTK / AP / Fernando Vazquez / VWPics
Atacantul polonez Robert Lewandowski a anunțat că a fost de acord cu prelungirea contractului cu echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona, până în vara anului 2026, conform Goal.com.

Jucătorul polonez era pregătit să activeze o prelungire a contractului cu formație catalană dacă juca în jumătate din meciurile echipei din acest sezon, o barieră pe care o va depăşi lunea viitoarea în meciul cu Rayo Vallecano. Dar, potrivit cotidianului spaniol Mundo Deportivo, Lewandowski a convenit deja asupra noilor termeni cu FC Barcelona, ceea ce îi garantează un sezon în plus în Catalonia.

Robert Lewandowski va avea 38 de ani la momentul în care va expira noul său contract cu FC Barcelona, dar este limpede de observat de ce clubul este atât de dornic privind reînnoirea contractului atacantului polonez.

Cariera sa prolifică nu arată semne de încetinire a ritmului, cu 31 de goluri în 33 de apariții în acest sezon, fiind unul dintre cei mai buni marcator în sezonul 2024-2025 din Liga Campionilor, cu nouă reuşite.

Cifrele lui Lewa
Cifrele lui LewaFlashscore

Polonezul este cel de-al treilea cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, fiind în urma lui Cristiano Ronaldo şi a lui Lionel Messi pe lista all-time a competiției.

El este de asemenea la o distanță de doar 10 goluri de borna de 100 de reuşite în tricoul echipei FC Barcelona, iar în cazul în care va reuşi depăşirea acestei bariere va intra în topul celor mai buni 20 de marcatori ai clubului în ciuda faptului că a semnat cu clubul blaugrana cu o lună înainte de a împlini 34 de ani.

Noul contract al lui Lewandowski nu ar mai include o opțiune pentru încă un sezon după 2025-2026, dar atacantul încă îşi vede viitorul în Catalonia. Familia sa îşi doreşte să se stabilească la Barcelona şi intenționează să îşi continue viețile lor acolo de îndată ce atacantul va încheia cariera fotbalistică, soția sa Anna având câteva afaceri în oraş.

Pentru moment, Lewandowski speră să conducă Barca spre un nou titlu în La Liga, spre trofeul Champions League şi spre Cupa Regelui în mandatul antrenorului german Hansi Flick.