La meciul cu Girona (2-0) de duminică, Guler nici nu a ieşit la încălzire şi se pare că antrenorul italian nu a fost foarte încântat când a fost întrebat de el după meci, rezumându-se să spună laconic: "Este bine şi gata să joace."
Arda Guler nu a mai jucat niciun minut din 5 februarie, când a fost titular în meciul cu Leganes (3-2) din sferturile de finală ale Cupei Spaniei.
De atunci, turcul a rămas mereu pe bancă la ambele meciuri împotriva lui Manchester City, cu Atletico Madrid şi Osasuna. În acest sezon, Guler a strâns 936 de minute în 28 de meciuri şi a marcat trei goluri. În al doilea său sezon la Real Madrid părea că va avea mai multe minute, dar Ancelotti pare că nu contează pe el.
Deja încep să circule zvonuri despre o posibilă plecare a lui Arda Guler în această vară, mai ales dacă Ancelotti rămâne pe banca tehnică. Nu lipsesc ofertele şi nici nu au lipsit. Echipe engleze, italiene şi germane au întrebat despre el, atât în sezonul trecut, cât şi în acesta, dar răspunsul atât de la jucător, cât şi de la Real Madrid este că nu va părăsi Bernabeu. În această vară, situația s-ar putea schimba dacă jucătorul va primi minute puține de joc.