Marcus Rashford a închis tabela cu un gol dintr-un unghi dificil, contribuind la victoria Barcelonei cu 3-1 în fața celor de la Elche, un rezultat care urcă campioana en-titre pe locul secund în LaLiga, cu 25 de puncte, la cinci în urma liderului Real Madrid.
Internaționalul englez a marcat deja șase goluri în toate competițiile de la sosirea sa la Barcelona, sub formă de împrumut de la Manchester United, în luna iulie.
"Când vezi ocaziile pe care le are, cred că unul-două goluri în plus ar fi bine, și pentru el. Știu că poate juca la acest nivel și mă bucur că o demonstrează, pentru fani, pentru club și pentru coechipieri. Este un jucător foarte important", a declarat Hansi Flick.
Rashford a recunoscut că deciziile sale pe teren mai pot fi îmbunătățite: "Încerc doar să fac lucrurile corecte pe teren. Chiar și astăzi aș fi putut oferi mai multe pase decisive sau marca mai mult; uneori alegerea de a șuta sau pasa a fost greșită. Dar vor mai fi zile ca aceasta. Ceea ce contează întotdeauna este echipa, iar astăzi am câștigat".
Atacantul de 28 de ani a subliniat că nu se concentrează atât pe cifrele personale, cât pe contribuția la echipă: "Nu mă gândesc prea mult la statistici. Dacă fac lucrurile corect, știu că voi putea mereu să înscriu și să ofer pase decisive. Prioritatea mea este echipa, să construiesc relații și să mă simt confortabil".
Barcelona se pregătește acum pentru meciul din Liga Campionilor cu Club Brugge, miercuri, înaintea deplasării din LaLiga de la Celta Vigo, duminică.
