Alături de Mbappe și Lamine Yamal! Ionuț Radu, sezon de excepție în Spania: inclus în echipa ideală La Liga

Ionuț Radu
Ionuț RaduPhoto by SILAS STEIN / AFP

Portarul român Ionuț Radu (28 de ani), legitimat la Celta Vigo, a fost inclus de La Liga într-una dintre echipele sezonului 2025-2026, o selecție în care apar și nume de top ale fotbalului mondial, precum Kylian Mbappé și Lamine Yamal.

Performanța vine după un sezon foarte solid al goalkeeperului român, care a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei Celta Vigo și a primit astfel recunoaștere la nivelul întregului campionat spaniol. Conform regulilor selecției, fiecare club a putut avea maximum un singur reprezentant în echipa ideală, iar Radu a fost ales pentru postul de portar.

Citește și - Performanță pentru Ionuț Radu! A fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului de la Celta Vigo

În sezonul recent încheiat, Radu a fost integralist în toate cele 38 de meciuri disputate, acumulând 3.420 de minute între buturi. Evoluțiile sale au fost susținute de statistici importante: 113 parade reușite, 21 de intervenții decisive în situații de unu la unu și două penalty-uri apărate.

Ionuț Radu
Ionuț RaduFlashscore