Altele

Agenții lui Vinicius au purtat discuții cu oficiali de la PSG

Vinicius Junior
Vinicius JuniorAlter Photos / ddp USA / Profimedia

Vinicius Junior, starul brazilian al lui Real Madrid, a refuzat oferta de prelungire a contractului din partea clubului spaniol, deși actuala înțelegere expiră abia pe 30 iunie 2027.

Real Madrid a început negocierile pentru un nou acord cu scopul de a-l păstra pe jucător pe Bernabeu, dar situația devine mai presantă din cauza interesului tot mai mare din partea altor cluburi. Se pare că cerințele salariale ale lui Vinicius sunt mai mari decât cele oferite de „Galactici”, ceea ce a dus la o impas în negocieri.

Interesul nu provine doar din partea cluburilor din Arabia Saudită, care au făcut oferte record pentru transferul său, ci și din partea Paris Saint Germain, campioana Franței. Agenții lui Vinicius au purtat discuții cu oficialii clubului parizian, iar această mișcare a avut loc după ce brazilianul a refuzat propunerea de a-și prelungi contractul cu Real Madrid.

Momentan, nu există nimic concret în privința unui posibil transfer la campioana Franței