Situația a fost una încordată în ultimele luni pentru Ianis Hagi, care a evoluat doar 37 de minute pentru Rangers de la începutul acestui sezon. După ce mijlocașul român s-a arătat nemulțumit de faptul că nu este utilizat, antrenorul Michael Beale a decis să îl scoată pe Hagi de pe lista UEFA pentru dubla cu PSV din preliminariile Champions League.
Michael Beale: ”A fost multă tensiune în jurul lui Ianis în ultima săptămână”
La scurt timp după ce românul a fost cedat sub formă de împrumut la Alaves, Michael Beale, antrenorul lui Rangers, a oferit primele declarații cu privire la situația lui Hagi la clubul scoțian.
”A fost multă tensiune în jurul lui Ianis în ultima săptămână, dar a fost o conversație care a avut sens dacă ne gândim la situația lui. A pierdut un an, nu a jucat, iar noi avem multe opțiuni în poziția pe care el evoluează.
A fost o conversație normală despre minutele acordate lui și despre anumite garanții pe care le-a cerut, conversație care se pare că a ieșit dintre pereții încăperii unde a fost purtată”, a declarat Michael Beale, potrivit ibroxnoise.co.uk.
Luni, 28 august, Hagi poate debuta la Alaves, în primul său test pentru clubul spaniol, când trupa lui Luis Garcia va juca în deplasare pe terenul lui Getafe.