Cosmin Olăroiu s-a calificat cu echipa EAU în sferturile Cupei Arabe

Cosmin Olăroiu
Cosmin OlăroiuNoushad Thekkayil/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Selecționata de fotbal a Emiratelor Arabe Unie, antrenată de românul Cosmin Olăroiu, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Arabe, după ce a învins echipa Kuweitului cu scorul de 3-1, marți seara, la Doha, în ultimul său meci din Grupa C.

Yahya Al Ghassani (16 - penalty, 18) şi Nicolas Gimenez (66) au marcat golurile echipei EAU, în timp ce pentru învinşi a punctat Fahed Al Hajri (59).

Kuweitienii au încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sultan El Enezi (55).

EAU, după 1-2 cu Iordania şi 1-1 cu Egiptul, s-a clasat pe locul secund în Grupa C, cu 4 puncte, devansată de Iordania (9 puncte). Egipt a ocupat locul al treilea (2 puncte), iar Kuweit s-a clasat pe poziția a patra (1 punct).

În sferturile Cupei Arabe, selecționata EAU va juca împotriva Algeriei (câştigătoarea Grupei D, cu 7 puncte), pe 12 decembrie, la Al Khor (Qatar).

Statistici meci
Statistici meciFlashscore