Salt la conținutul principal

Se schimbă norocul lui Ianis Hagi? O legendă a fotbalului ar putea antrena Glasgow Rangers

Ianis Hagi
Ianis HagiPA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Scoțienii nu trec printr-o perioadă fastă cu tehnicianul Philippe Clement pe banca tehnică, iar conducerea se gândește să aducă un nou antrenor după încă o înfrângere.  

Glasgow Rangers a pierdut miercuri seară cu 1-2 partida contra celor de la Aberdeen, iar în urma acestui rezultat echipa lui Ianis Hagi se regăsește abia pe locul 3 în campionatul Scoției , la 9 puncte în spatele liderului Celtic.

Asta în condițiile în care, în general, Rangers se plasează întotdeauna pe unul din primele două locuri, fără astfel de sincope într-un campionat dominat de cele două echipe din Glasgow. 

Fanii lui Rangers, dar și legende ale echipei i-au cerut demisia antrenorului belgian, cel care l-a marginalizat constant pe Ianis Hagi, l-a trimis de două ori la echipa a doua și nu  l-a introdus pe lista UEFA pentru meciurile din Europa League.

Ianis Hagi
Ianis HagiFlashscore

 

În același timp, șefii lui Rangers iau în calcul posibilitatea de a-l înlocui pe Clement, iar presa din Scoția a obținut deja o listă cu tehnicienii care ar putea veni pe Ibrox. 

Legendarul francez Patrick Vieira este în capul acestei liste. 

Francezul de 48 de ani e liber de contract după ce s-a despărțit chiar de Strasbourg, echipă despre care s-a scris recent că ar fi interesată să-l împrumute pe Hagi în iarnă, potrivit Digisport.

Vieira a mai antrenat la Crystal Palace, Nice, New York City și Manchester City. Un alt nume este cel al marelui Steven Gerrard, starul lui Liverpool, în prezent antrenor la Al-Ettifaq, în Arabia Saudită. 

Englezul a mai antrenat-o pe Rangers în perioada 2018-2021. Ianis a avut cea mai bună perioadă de la Rangers în perioada Gerrard, iar revenirea sa ar  fi de bun augur pentru român. 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal