Federația Română de Fotbal și-a anunțat intenția de a candida pentru găzduirea Finalei Europa League, marcând dorința de a promova România ca destinație de top pentru evenimente sportive majore. Partenerii FRF în acest proiect vor fi Guvernul României și Primăria București.
Colaborarea în cadrul precedentelor evenimente majore — cum ar fi organizarea tragerii la sorți a grupelor și a celor patru meciuri de la EURO 2020, precum și a Campionatelor Europene Under-21 și Under-19 — "garantează capacitatea de a furniza o experiență memorabilă pentru toți participanții la un astfel de eveniment pe Arena Națională", se arată pe site-ul FRF.
Burleanu: "Fotbalul românesc este pregătit"
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, susține că fotbalul românesc este pregătit să ofere cele mai bune condiții pentru o astfel de finală.
"România a demonstrat că deține capacitatea de a organiza cu succes astfel de evenimente majore, fiind un partener competitiv pentru UEFA în circuitul fotbalului european, iar acum dorim să folosim moștenirea precedentelor turnee organizate în țara noastră pentru a crea un nou capitol impresionant în istoria fotbalului românesc", a spus Burleanu.

Oficialul a adăugat că procesul de candidatură va fi folosit și ca un "element declanșator" pentru a contribui la construirea unui model organizațional de referință pentru cluburile de fotbal din România, în contextul Europei Centrale și de Est.
Arena Națională a mai găzduit un ultim act al acestei competiții în anul 2012, când Atletico Madrid a învins-o pe Athletic Bilbao cu 3-0. Orașele gazdă pentru următorii doi ani sunt deja cunoscute: Istanbul în 2026 și Frankfurt în 2027.
 
    