Juergen Klopp va fi prudent cu Salah, care revine în efectivul lui Liverpool după o accidentare

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Juergen Klopp va fi prudent cu Salah, care revine în efectivul lui Liverpool după o accidentare

Salah a revenit după o accidentare
Salah a revenit după o accidentareProfimedia
Liverpool va fi prudent în privința atacantului egiptean Mohamed Salah, revenit după o accidentare, a precizat, miercuri, antrenorul echipei engleze de fotbal, germanul Juergen Klopp, care şi-a exprimat totodată satisfacția pentru faptul că va putea conta din nou pe jucătorul său într-o perioadă a sezonului extrem de intensă.

Egipteanul în vârstă de 31 de ani, indisponibil timp de aproape trei săptămâni, a făcut deplasarea în Cehia pentru meciul cu Sparta Praga din prima manşă a optimilor de finală ale Europa League, programat joi seară.

"Da, 'Mo' a făcut deplasarea. El este alături de noi, s-a antrenat timp de două zile, plin de energie. Vom vedea", a răspuns Klopp într-o conferință de presă, întrebat despre nivelul de disponibilitate al jucătorului.

Anunțul revenirii lui Salah apare cu patru zile înaintea derby-ului cu Manchester City din Premier League, unde Liverpool ocupă primul loc în clasament, cu un punct în fața campioanei.

"Vom fi prudenți, trebuie să fim prudenți, dar la mijlocul unei perioade extrem de intense a sezonului avem nevoie de toată lumea. Vom vedea însă cât timp îl vom putea folosi", a mai spus Klopp.